More


    Microciparea câinilor, un demers cu cântec

    - Advertisement -

    caine

    Deţinătorii de câini trebuiau să îşi microcipeze patrupedele şi să le înregistreze în Registrul Evidenţei Câinilor cu Stăpân (RECS) până la începutul acestui an, potrivit normelor privind înregistrarea câinilor cu stăpân adoptate de Guvern şi publicate în Monitorul Oficial. Microciparea câinilor şi înregistrarea lor se face la cabinetele veterinare care folosesc RECS în momentul în care se eliberează carnetul de sănătate al animalului. După 1 ianuarie 2015, deţinerea de câini fără microcip şi neînregistraţi este interzisă. Cetăţenii care nu îşi înregistrează câinii riscă amenzi cuprinse între 2.000 şi 5.000 lei.

    Vaccinarea antirabică este condiţionată de microcipare
    Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare anunţă că acțiunea de vaccinare antirabică a câinilor în judeţul Satu Mare este o operațiune obligatorie pentru toți proprietarii de câini, acţiune care a demarat în luna noiembrie 2014 şi continuă şi în luna februarie 2015, dar numai după identificarea prin microcipare a câinilor. “Atenționăm toţi proprietarii de câini din judeţ că Legea 258 / 2013 și OrdinulPreşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1 din 2014 obligă ca circulația câinilor pe teritoriul României să se efectueze numai dacă aceştia sunt identificați şi înregistrați, iar proprietarii au asupra lor carnetul de sănătate al câinelui. Câinii se identifică exclusiv prin implantarea unui microcip în termen de maxim 90 de zile de la fătare sau în orice caz de vânzare sau donare cu titlu gratuit, de către medicii veterinari din Circumscripţiile Sanitare Veterinare de Asistenţă şi Cabinetele Veterinare private înregistrate în Registrul Unic al Cabinetelor Medicale Veterinare cu sau fără personalitate juridică, detinut de catre Colegiul Medicilor Veterinari din România şi înregistraţi ca identificatori si operatori ai Registrului Evidenţei Câinilor cu Stăpân”, se arată într-un comunicat remis de către DSVSA Satu Mare.

    Şapte zile pentru a anunţa ce a păţit câinele
    Proprietarii de câini au obligaţia de a notifica medicului veterinar, utilizator al RECS, în termen de şapte zile, evenimentele referitoare la animal: vânzare, cumpărare, pierdere, dispariţie, furt, donaţie, moarte. În cazul morţii animalului, proprietarii au obligaţia de a solicita medicilor veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii, utilizatori ai RECS, scoaterea din evidenţă şi consemnarea morţii în carnetul de sănătate.

    În cazul vânzării sau donării câinelui, atât vechiul, cât şi noul deţinător al câinelui, au obligaţia să solicite utilizatorilor RECS să înregistreze în acest registru schimbarea datelor proprietarilor şi noua adresă. Proprietarii câinilor au obligaţia să achite contravaloarea costurilor de identificarea şi înregistrarea în RECS a serviciilor prestate de către unităţile medical-veterinare. Colegiul Medicilor Veterinari va permite accesul tuturor proprietarilor de câini la RECS, în vederea verificării documentelor şi datelor de identificare, pentru animalele deţinute de aceştia.

    Câinii au nevoie şi de paşaport
    Pentru câinii care părăsesc teritoriul României se eliberează, la solicitarea proprietarului, suplimentar un paşaport. “Persoanele fizice sau juridice de pe raza judeţului Satu Mare interesate de obţinerea certificatului de competenţă profesională în domeniul transportului sau bunăstării animalelor vii – şoferi şi însoţitori la transportul rutier de animale vii, conform Ordinului A.N.S.V.S.A. nr. 201/2007 modificat cu nr. 45/2011 şi Regulamentul Consiliului Europei nr. 1/ 2005 privind protecţia animalelor în timpul transportului, se pot adresa pentru informaţii la sediul D.S.V.S.A. Satu Mare”, se mai arată în comunicatul DSVSA Satu Mare.

    Robert Marcus



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img