Peste 430 de copii, aflaţi în grija Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă

ramona

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, singura unitate şcolară din județ care asigură servicii de specialitate de tip educaţional terapeutic pentru copiii cu dizabilități mentale şi deficiențe asociate, a şcolarizat în învăţământul special 208 copii, în timp ce 228 de copii au fost cuprinşi în servicii educaţionale de sprijin, iar şase au fost şcolarizaţi la domiciliu. Potrivit bilanţului de activitate pe anul 2014, prezentat de directorul Ramona Costin, instituţia şcolară funcţionează cu 71 de cadre didactice, patru persoane auxiliare şi şase persoane serviciului administrativ.

Anul trecut, au beneficiat de serviciile educaţionale de sprijin pentru elevii cu cerinţe educative speciale şapte şcoli din municipiul Satu Mare şi nouă şcoli din judeţ, servicii oferite de către Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă prin profesorii itineranţi şi de sprijin. Peste 260 de elevi au fost luaţi în evidenţa celor 16 profesori itineranţi, fiind proiectate programe de recuperare psihopedagogică şi desfăşurate activităţi de învăţare individualizată pentru 181 de elevi. În urma acestor activităţi, s-a constatat că din cei 181 de elevi, 124 au realizat progrese, 20 au regresat şi 37 au stagnat. Totodată, elevii acestei şcoli au participat la concursuri şcolare precum şi la diverse activităţi de recreere.

Unul, dintre principalele obiective al instituţiei şcolare pentru anul 2015 este reabilitarea şi modernizarea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă de pe strada Botizului (fosta Şcoala Generală nr. 13). Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a declarat că sunt şanse mari ca lucrările la acest imobil să fie începute în primăvară şi finalizate până la finele acestui an.

Alte obiective punctate de directorul Ramona Costin sunt angajarea unui asistent medical, având în vedere deficienţa severă a majorităţii elevilor care frecventează cursurile, reparaţii minime la corpul de clădire de pe strada Al. I.Cuza nr. 8 pentru a putea funcţiona în condiţii optime şi, nu în ultimul rând, îmbunătăţirea continuă a calităţii actului educaţional terapeutic şi fundamentarea acestuia pe nevoile de dezvoltare personală ale elevilor.
Florin Dura

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

CONVOCATOR

  COMPLETAREA ORDINII DE ZI A ADUNĂRII GENERALE ORDINARE A ACȚIONARILOR  SOCIETATII ARDEALUL SA             Directoratul societății ARDEALUL SA, societate administrată în sistem dualist, cu sediul...

PERFORMANȚĂ. Niciun CAZ NOU de CVOVID-19 de aproape O SĂPTĂMÂNĂ la Satu Mare. Doar DOUĂ CAZURI în județ

De aproape o săptămână, mai exact din data de 23 mai, în județul Satu Mare nu a fost înregistrat niciun caz nou de COVID-19...

NEBUNIE. Alți patru INCONȘTIENȚI, prinși de polițiști. Vor plăti SCUMP isprava lor

Polițiștii sătmăreni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii...

RAZIE. Poliția face CURAT în TRAFIC. Alte 15 permise SUSPENDATE într-o singură zi

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 28 mai a.c., activități de menținere a unui climat de...

ARESTARE. INFRACTOR PERICULOS, prins de polițiști. Capete de ACUZARE GRAVE

Ieri, 28 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au depistat pe raza municipiului Satu Mare, un bărbat, de...