Piaţă ultramodernă în Micro 17

piata

După reabilitarea sa integrală, piaţa din cartierul Micro 17 oferă condiţii civilizate de comerţ. Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, însoţit de viceprimarul Radu Roca, de reprezentanţii Administraţiei Domeniului Public, au făcut ieri dimineaţă recepţia tehnică a acestor lucrări şi s-au declarat foarte mulţumiţi de calitatea acestora. Edilul şef a mai precizat că în cursul acestui an vor fi modernizate şi celelalte pieţe din municipiu.

Lucrări de bună calitate
Primarul Dorel Coica a inspectat toate lucrările executate la Piaţa din Micro 17 şi s-a declarat foarte mulţumit. „Au fost făcute lucrări de bună calitate. Înainte nu exista nici măcar canalizare, iar condiţiile de comercializare erau improprii. Acum este cea mai modernă piaţă din municipiul Satu Mare şi una dintre cele mai moderne din ţară. Acum efectuăm recepţia tehnică şi în scurt timp va fi deschisă publicului, atât pentru comercianţi cât şi pentru cumpărători. Pe lângă cei care au avut contracte până acum, pot veni aici şi alţi comercianţi pentru că sunt condiţii civilizate de comerţ”, a precizat edilul şef.
Piaţa va fi închisă şi păzită în timpul nopţii, astfel că precupeţii îşi vor putea lăsa marfa în siguranţă.

Piaţă compartimentată
Directorul ADP Satu Mare, Bogdan Bozai-Vodă, a precizat că piaţa va fi deschisă în câteva zile şi că dispune de o sută de locuri de vânzare, aici putând fi comercializate atât produse agro-alimentare cât şi industriale. Şeful serviciului din cadrul ADP, Eniko Glodean, a adăugat că piaţa este compartimentată, astfel că la mesele roşii vor fi comercializate produsele agro-industriale iar la cele albastre produsele industriale. Tot aici va funcţiona şi o hală de lactate modernă dotată cu toate cele necesare.

Viceprimarul Radu Roca a arătat că în această piaţă va fi amenajat şi un nou sediu al Circumscripţiei Sanitar Veterinare Satu Mare unde vor putea fi făcute examenele trichineloscopice. Totodată, a considerat că piaţa din Micro 17 este foarte modernă şi corespunde cerinţelor europene. Directorul adjunct al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare, Dumitru Pintea, a arătat că în hala de lactate vor putea vinde în condiţii civilizate 44 de producători sătmăreni.

Investiţii de peste 535.000 de lei
Valoarea totală a lucrărilor executate în piaţa din cartierul Micro 17 depăşeşte 535.000 lei. Lucrările au debutat în data de 11 august şi au fost finalizate în data de 11 decembrie 2014. În cadrul acestor lucrări au fost desfiinţate şi relocate patru spaţii din incintă şi anume magazia de cântare, grupul sanitar şi două chioşcuri cu aspect neconform. Totodată, piaţa a fost împrejmuită, au fost realizate reţelele de canalizare, modernizate pardoselile şi a fost refăcută platforma de circulaţie a cumpărătorilor. De asemenea, a fost construită o copertină pe structură metalică ce acoperă întreaga zonă de vânzare, şi au fost realizate noi spaţii de vânzare.

Primarul Dorel Coica a precizat că, pornind de la piaţa din Micro 17, în cursul acestui an vor fi realizate proiecte de reabilitare totală a tuturor pieţelor din municipiul Satu Mare.

Florin Dura

7 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Săli speciale pentru elevii cu temperatura peste 37,3 °C, care se prezintă la examenele naționale

Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar din Ministerul Educației, Rodica-Luminița Barcari, a declarat pentru stiriedu.ro că ,,Facem niște săli speciale în care copii cu...

“Peste 130.000 de firme se vor închide definitiv după 1 iunie!”

Deputatul PSD Ioana Bran atrage atenția că dacă guvernul nu va lua măsuri economice rapide și ferme, după 1 iunie în România peste 850.000...

Sportul poate reveni la normal!

Pandemia de coronavirus a bulversat lumea sportului - majoritatea competițiilor au fost amânate sau anulate, culminând cu EURO 2020 și Jocurile Olimpice de la...

Bayern se impune în Der Klassiker

Victorie la limita obtinuta de Bayern Munchen, marti seara, pe terenul rivalei la titlu Borussia Dortmund. Unicul gol al meciului disputat cu portiile inchise pe...

Pasă decisivă oferită de Nicolae Stanciu

Slavia Praga a invins-o pe Mlada Boleslav cu pasa decisiva oferita de internationalul roman Nicolae Stanciu. Sevciuk a marcat in minutul 22 unicul gol al...