Pompierii sătmăreni, solicitaţi la maxim anul trecut

isu

Numărul intervenţiilor realizate în cursul anului trecut de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Someş” Satu Mare a crescut cu aproape 25% comparativ cu anul 2013, potrivit bilanţului prezentat ieri de şeful instituţiei, colonelul Gheorghe Dan. Marea majoritate a intervenţiilor au fost realizate de SMURD, având o pondere de peste 86% dintre acestea. Activitatea pompierilor sătmăreni a fost apreciată şi de autorităţile judeţene şi locale, precum şi de conducerile instituţiilor deconcentrate.

14 intervenţii pe zi
Prezentarea bilanţului de activitate a ISU Satu Mare s-a desfăşurat într-un cadru festiv la sediul instituţiei. La eveniment au fost prezenţi prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, directori de instituţii deconcentrate, personalul ISU.

Şeful instituţiei gazdă, colonelul Gheorghe Dan, a prezentat în prima parte a manifestării bilanţul de activitate al ISU Satu Mare, nu înainte de a-şi exprima aprecierea pentru sprijinul acordat de către comanda Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi de a mulţumi administraţiei judeţene şi locale pentru buna colaborare avută anul trecut.

Astfel, potrivit raportului prezentat, în anul 2014, la nivelul zonei de competenţă, reprezentanţii ISU Satu Mare au avut 5.200 de intervenţii (în medie 14 intervenţii pe zi), cu circa 25% mai multe faţă de anul precedent, când au fost înregistrate 4.170 de intervenţii. Cele mai multe, având o pondere de circa 86% din numărul total, au avut cei de la SMURD, cu 4.478 intervenţii. Tot în perioada analizată, pompierii sătmăreni au mai intervenit la 288 incendii, 13 intervenţii de salvări de animale dar şi la 49 alte situaţii de urgenţă (două inundaţii, 15 fenomene meteorologice periculoase, 26 de asanări a teritoriului de elemente de muniţie, o intervenţie la accidente nucleare şi/sau urgent radiologice, o intervenţie pentru distrugerea elementelor de muniţie şi alte patru situaţii).

În ceea ce priveşte intervenţiile SMURD, din cele 4.478, un număr de 4.312 a fost ajutor medical de urgenţă, 32 descarcerări şi 134 asistenţă persoane. Peste 30% dintre incendiile produse pe teritoriul judeţului Satu Mare au avut drept cauză flacăra deschisă, fiind urmate de 22% scurt-circuit electric, 19% efect termic, 14% jar sau scântei, 3% autoaprindere, câte 2% trăznet, scântei mecanice, explozie, efect termic curent electric, câte 1% reacţii chimice, frecare, alte surse.

Peste 720 de exerciţii de alarmare
Tot în perioada analizată, au fost executate 722 exerciţii de alarmare în caz de incendiu şi 21 pentru situaţii de protecţie civilă, în care s-au verificat planurile întocmite pentru activităţile practic – aplicative, exerciţii de alarmare şi evacuare în situaţii de urgenţă.

Cu ocazia controalelor si acţiunilor de prevenire desfăşurate, au fost constatate 6428 deficienţe privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţie civilă, iar 2344 (36 %) au fost înlăturate prin activitatea de îndrumare şi control efectuată de inspectori.
La nivel judeţean funcţionează un număr de 65 Servicii Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă dintre care 21 sunt dotate cu autospeciale de intevenţie, celelalte 44 fiind dotate doar cu utilaje în funcţie de riscurile identificate în plan teritorial. În privinţa dotării cu tehnică de intervenţie se constată o îmbunătăţire faţă de anul precedent, astfel în cursul anului 2014, au fost achiziţionate două autospeciale de către comuna Beltiug şi comuna Ciumeşti. În anul 2014 serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au participat la un număr de 120 de interventíi, cu 23 mai multe decât anul precedent. Tot anul trecut, au fost organizate o serie de activităţi de informare preventivă şi anume18 lecţii deschise la grădiniţe şi şcoli, 16 exerciţii de evacuare în cazul producerii unei situaţii de urgenţă în grădiniţe şi şcoli şi 32 acţiuni de informare preventivă.

Pompierii au câştigat încrederea sătmărenilor
Activitatea ISU Satu Mare a fost apreciată de autorităţile judeţene şi locale, care au afirmat la unison că pompierii au reuşit să câştige încrederea sătmărenilor. Astfel, primarul Dorel Coica a arătat că se bucură că pompierii au rămas pe primul loc în ceea ce priveşte încrederea populaţiei, însă a adăugat că, cel puţin la nivelul municipiului Satu Mare, ar trebui intensificată munca în domeniul controalelor şi a prevenţiei. “Primăria şi Consiliul Local Satu Mare vor sprijini şi în continuare Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi aş vrea ca angajaţii acestei instituţii să rămână aceiaşi oameni serioşi şi profesionişti”, a mai spus primarul Coica.

După ce a arătat că ISU Satu Mare a fost dotat în ultimii ani cu o serie de autospeciale noi, iar anul acesta va ajunge în judeţ şi o autospecială pentru lucru la înălţime, preşedintele Adrian Ştef a mulţumit pompierilor sătmăreni pentru profesionalismul de care au dat dovadă în acţiunile desfăşurate. “Pompierii au câştigat întru totul încrederea sătmărenilor care solicită din ce în ce mai des intervenţia acestora. Consiliul Judeţean se va implica şi în continuare în a ajuta această instituţie şi pentru menţinerea parcului auto”, a mai spus Ştef.

Cuvinte de apreciare a spus şi prefectul Eugeniu Avram. “Ca şi pompieri militari, v-aţi îndeplinit misunea de a apăra vieţile şi bunurile în situaţii de urgenţă. Mă alătur celor care vă felicită pentru tot ceea ce aţi făcut şi faceţi pentru cetăţenii judeţului Satu Mare, care au încredere deplină în voi. În calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, mulţumesc tuturor instituţiilor din acest domeniu”, a spus prefectul Avram.

Conducerea ISU Satu Mare a mai arătat că printre principalele obiective ale anului 2015 se numără eficientizarea acţiunilor, finalizarea proiectelor începute sau dezvoltarea colaborării interinstituţionale.

Florin Dura

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Ioana Bran: ”Am votat pentru amânarea a plății utilităților – apă-canal, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, cablu TV”

Deputatul PSD de Satu Mare, Ioana Bran, fost ministru al Tineretului și Sportului, a lucrat intens în aceste zile în comisii și ieri în...

REALITATE. A fost JALE ieri. 19 DECEDAȚI confirmați cu COVID-19 într-o singură zi

Ieri a fost o zi neagră pentru România, fiind consemnați 19 persoane decedate dintre cele infectate cu COVID-19. Din fericire, niciuna dintre aceste persoane...

O nouă veste TRISTĂ în fotbalul sătmărean! Fostul portar și arbitru, FIRI CÂMPAN s-a stins la doar 50 de ani!

  Veștile triste par că nu se mai opresc în această săptămână, în fotbalul sătmărean. Mai întâi l-am pierdut pe fostul atacant  din anii 70-80...

Continuă dotarea spitalelor din județ! Container destinat suspecților de Coronavirus la Spitalul din Negrești Oaș!

Consiliul Județean continuă dotarea spitalelor din județul Satu Mare, pentru o bună funcționare pe perioada stării de urgență. Astăzi, în curtea Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș a...

Marcel Ciolacu lansează un APEL către toți ROMÂNII: ”Un produs românesc CUMPĂRAT = un loc de muncă SALVAT!”

  Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat un apel către toți românii ca în actualul context actual și cel care va urma să încerce să...