Sportul sătmărean, încotro?

În această perioadă iubitorii sportului urmăresc cu interes Australian Open, acolo unde Simona Halep, Irina Becu şi Horea Tecău au ajuns în optimile primului turneu de Grand Slam din 2015. Iar dintre sătmăreni, sunt suporteri, şi nu puţini, care se interesează de soarta clubului reprezentativ al oraşului. Sigur, după cum probabil aţi şi anticipat este vorba despre Clubul Sportiv Municipal, cel care a suferit numeroase schimbări în ultima perioadă.

Din păcate, un club care a făcut istorie cu două secţii ani la rând, handbalul în Liga Naţională, baschetul în FIBA Eurocup, a ajuns acum de râsul lumii şi a pamfletarilor nu doar din oraş, ci şi din ţară. Sigur, sunt şi secţii nou înfiinţate, aici ne referim la volei, judo, scrimă şi aşa mai departe, care nu pot emite deocamdată prea mari pretenţii, dar care îşi desfăşoară activitatea şi au obţinut câteva rezultate notabile pentru culorile acestui club.

Sigur, situaţia cea mai critică, aici cititorii o să ne dea dreptate, este la secţia de baschet. De la începutul sezonului, în toamnă, nu mai puţin de şase jucătoare nu mai evoluează la Satu Mare. Au părăsit echipa din cauza amatorismului conducerii şi a staff-ului tehnic nu mai puţin de şase jucătoare: Sension, Ross, Radovic, Adams, Orosz şi Neşte.

Iar pe picior de plecare sunt alte două sătmărence, Laza şi Ferenczi, ceea ce înseamnă că echipa care a jucat două finale şi în grupele unei competiţii care este comparată cu UEFA Cup la fotbal poate ajunge în colaps. S-au depăşit trei luni de neplată a salariilor, ceea ce înseamnă că, rând pe rând, jucătorii, pentru că aici nu ne referim doar la situaţia echipei de baschet, vor părăsi acest club, care până acum a avut un cuvânt de spus în sportul de echipă. Să nu uităm că, la un moment dat, stranierele de la echipa de volei au fost ca şi plecate de la echipă, doar cine ştie ce le-a întors din drumul lor spre meleaguri mai “calde“.

Iar anul 2015 va intra cu siguranţă în analele istoriei. Însă în istoria neagră a sportului sătmărean. În premieră, secţia de baschet a rămas fără straniere, fără un loc de play-off, antrenorul este nevoit să intre pe teren nu pentru a da indicaţii ci pentru a evolua şi nu doar câteva minute ci aproape întreaga partidă, iar atât de mulţi angajaţi nu au mai fost niciodată la CSM. Ai jucat în cupele europene, cu doar doi oameni pricepuţi, acum sunt cu duiumul şi te baţi pentru evitarea retrogradării. Frumos, domnilor!

Stăm şi analizăm, ne întrebăm ce s-a întâmplat cu acest brand sătmărean? Ce a fost bun a fost stricat, iar acum ne-a rămas să ne mândrim că sportivii sătmăreni evoluează la CSM. Un lucru foarte bun, doar că acum, rând pe rând, sătmărenii pleacă la mai bine. Ceea ce e foarte grav. Antrenorul Petru Eleş a fost înlăturat mişeleşte de la echipă pe motiv că este un “infractor“, un falsificator de acte. Iar atunci, unii s-au bătut cu pumnii în piept că nu va mai activa la nici o altă echipă din România şi că, acum, staff –ul tehnic este 100% sătmărean. Noi spunem că sunt unii directori tehnici care se trag de prin alte părţi decât judeţul nostru. Iar referitor la Eleş, în faţa căruia ne ridicăm pălăria, într-adevăr nu activează în ţară. Cine ştie, poate îl vedem undeva mult mai sus, alături de profesionişti, acolo unde îi este locul.

Un lucru foarte grav este faptul că aceste contra-performanţe ale conducerii şi ale unora care au impresia că se pricep la baschet, aici nu ne referim doar la sportul propriu-zis, se fac pe bani publici, domnilor. Ar mai fi multe de menţionat, nici situaţia echipei de handbal nu e una de pus în ramă, dar despre asta cu altă ocazie.

Daniel Chiorean

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ANUNȚ IMPORTANT. O ȘANSĂ UNICĂ de DEZVOLTARE oferită SĂTMĂRENILOR de FUTURESKILLS

Salut! Te invit la o provocare: ce ai făcut ultima dată pentru prima dată? Futureskills îți oferă șansa dezvoltării profesionale pe o piață a muncii...

PROGRES. Încă un VINDECAT la Satu Mare. Mai sunt doar cinci CAZURI ACTIVE în județ

Județul Satu Mare dă din nou semne de vindecare. După câteva săptămâni în care au fost confirmate mai multe cazuri de COVID-19, în ultima...

Ministrul Sănătății NU ia încă în calcul o nouă stare de urgență

Referitor la posibilitatea reintroducerii stării de urgenţă, el a afirmat că decizia se va lua în funcţie de rezultate evaluărilor privind cazurile de coronavirus,...

Un zombi legislativ; invităm în Parlament societatea civilă să reparăm haosul PNL

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că proiectul de lege al Guvernului Orban privind carantinarea şi izolarea este “un alt zombi...

Copiii care fac sport de performanţă vor primi vouchere pentru echipamente

Ionuţ Stroe, Ministrul Tineretului şi Sportului, a vorbit marţi, într-o conferinţă de presă, despre Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, lansat săptămâna trecută...