More


    Un gest firesc

    =

    Un gest firesc, după foarte mult timp: președintele și premierul s-au prins în aceeași horă. Sâmbăta aceasta , în Hora Unirii, cu ocazia sărbătoririi înfăptuirii Principatelor Unite, la 1859. Atunci, boierimea, dincolo de dihoniile istorice, care au stăpânit Moldova și Valahia, împreună cu intelectualitatea vremii s-au pus la aceeași masă și au votat unirea.

    Crearea unui stat unit românesc, un prim pas spre realizarea României Mari, de la 1918. Atunci, s-au eliminat toate interesele partinice, de grup pentru a avea sub același acoperământ, un singur stat, în care au primat intesele naționale. Și noi, în zilele noastre, am dus dorul, ani la rând unui proiect numit România, acolo unde politicieni și intelectuali să lucreze împreună pentru a înfăptui adevărata unire pe care a dorit-o Alexandru Ioan Cuza, la 1859, sau Ionel Brătianu, la 1918. 25 de ani am așteptat un mare unificator, dar am avut parte numai de dezbinare, iar în ultimii 10 ani de regim Băsescu, am fost actorii, fără voia noastră, a Marii Dezbinări Naționale.

    De aceea, acum parcă privim cu oarece speranța la tabloul din această sâmbătă, în care președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta s-au prins în aceeași horă a Unirii, care aniversează alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în fruntea Principatelor Române. Așteptăm ca fiecare mare proiect național să aducă în aceeași horă  șeful statului și premierul, pentru că este foarte mult de lucru pentru realizarea  Marii Uniri de după Revoluția din 1989.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img