Zilele Stomatologiei Sătmărene, la a VI-a ediţie

Zilele Stomatologiei Sătmărene, la a VI-a ediţie

Timp de trei zile, la Satu Mare se vor desfăşura lucrările celei de a şasea ediţii a Zilelor Stomatologiei Sătmărene, eveniment organizat de Colegiul Medicilor Stomatologi Satu Mare. La aceste cursuri de educaţie medicală continuă, dotat cu 16 puncte, vor participa peste 210 medici stomatologi din Satu Mare şi judeţele limitrofe. Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor Stomatologi Satu Mare, dr. Cristian Raţiu, vor fi organizate câte zece ore de curs zilnic, cinci dimineaţă şi cinci după-amiază. „Cursurile vor fi susţinute de profesori universitari din Bucureşti, Timişoara şi Cluj. Vor fi prezentate cursuri de implantologie, protetică dentară, estetică, chirurgie dento-alviolară, endodonţie şi terapie”, a precizat dr. Cristian Raţiu.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc în această dimineaţă la Centrul Poesis, unde se vor desfăşura toate cursurile, iar manifestările vor dura până sâmbătă. Totodată va fi organizată şi o expoziţie cu vânzare cu produse stomatologice destinate medicilor dentişti. Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Ziua Nationala a Contabilului Roman
CLEAN MAX S.R.L
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat lansare OVIPROJEKT
Ovibest SRL
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand