Ioan Fuşle, un pensionar din Lechinţa, comuna Călineşti-Oaş, a solicitat sprijinul prefectului Eugeniu Avram într-un conflict pe care îl are cu o femeie din aceeaşi localitate. Ioan Fuşle susţine că femeia şi soţul acesteia sunt deosebit de violenţi, fiind ameninţat chiar şi cu moartea. Bătrânul a declarat răspicat în faţa prefectului Avram că dacă poliţiştii nu vor interveni în disputa dintre cele două părţi va recurge la acte de violenţă extremă. Prefectul Avram i-a spus lui Ioan Fuşle că instituţia pe care o reprezintă va face tot posibilul pentru a nu se ajunge la astfel de fapte reprobabile, condamnând ferm orice posibil act de violenţă.
Istoria unui conflict
Ioan Fuşle susţine că o familie din satul Lechinţa îl terorizează de ani de zile. Acesta are un teren de 35 de ari la o distanţă de circa 400 de metri de terenul celeilalte familii, persoane care l-ar ameninţa în formă continuată atât pe el, cât şi pe zilierii angajaţi de acesta. Pentru a nu recurge la acte de violenţă, Ioan Fuşle a declarat că a solicitat sprijinul autorităţilor, doar că acestea ar fi oferit un răspuns negativ.
Pentru a clarifica situaţia, prefectul Eugeniu Avram a luat legătura cu organele judiciare din zonă, reuşind să facă lumină în acest caz. Astfel, se pare că plângerea lui Ioan Fuşle nu a fost acceptată din cauza unui viciu de formă. Mai exact, pentru că nu a prezentat date privind delimitarea terenului. „Procurorul a respins plângerea dumneavoastră pentru că trebuie să aveţi o expertiză tehnică din partea unui topograf. Pentru că noul cod prevede îngrădire, grăniţuire, terenul trebuie să fie bine marcat. Iar atunci aţi avea câştig de cauză în instanţă”, i-a spus prefectul Avram, îndemnându-l pe Ioan Fuşle să apeleze la un inginer topograf pentru a-şi delimita terenul. Mai mult, prefectul Avram a spus că poliţia a început urmărirea penală pentru tulburare în posesie împotriva familiei cu tendinţe violente.
Violenţa, ultima soluţie pentru Ioan Fuşle
Supărat pe ceea ce consideră o lipsă de acţiune a autorităţilor, coroborat cu actele de violenţă ale vecinilor de parcelă, Ioan Fuşle susţine că va recurge la gesturi extreme. „Am tocmit doi oameni să îmi lucreze pământul, iar femeia asta a aruncat după ei cu pământ, cu tot ceea ce a avut la îndemână. Dacă eram eu acolo băgam furca în ea, o aruncam în bâlii şi îi dădeam foc. Cum i-a dat foc la mă-sa cu paie în pat”, sună declaraţia lui Ioan Fuşle. Acesta mai spune că femeia ar avea amenzi neachitate de 6.000 de lei şi ar fi fost condamnată şi la trei ani şi jumătate de închisoare în trecut. Mai mult, Ioan Fuşle a descris şi un episod în care femeia ar fi ameninţat că îi va incendia pe un executor judecătoresc şi pe poliţişti. „Femeia asta se judecă cu jumătate Lechinţa. A venit la un moment dat instanţa la ea acasă, iar ea a pregătit un flacon de benzină să arunce pe procuror sau pe cine a fost pe acolo”, a spus Ioan Fuşle.
Prefectul face apel la calm
Prefectul Eugeniu Avram a făcut un apel la calm, precizând că va încerca să medieze acest conflict. „Eu vă rog, totuşi, să mergeţi pe cale amiabilă, să nu faceţi, totuşi, acte de violenţă. Pentru că este păcat. Sunteţi la o vârstă venerabilă. Pentru un teren nu merită violenţa de care spuneţi dumneavoastră. Noi nu suntem de acord cu astfel de gesturi şi le condamnăm. Legile şi instanţele de judecată trebuie să îşi spună cuvântul”, a spus Eugeniu Avram.
Ciprian Bâtea