More


    Armament letal livrat Ucrainei

    =

    Pentru a da o lecţie separatiştilor ucraineni şi implicit Rusiei, Statele Unite dau semne că au ajuns la capătul răbdării. Astfel, la Washington se discută pe un ton mult mai ferm despre livrarea de armament letal Ucrainei.
    Propunerea este susţinută, la nivel înalt, de secretarul Apărării, Chuck Hagel, şi de comandantul trupelor aliate din Europa, generalul american Philip Breedlove.

    Există mai mulţi factori care au determinat această schimbare de poziţie la Washington, care până acum s-a limitat la a trimite arme neletale armatei ucrainene. Un rol important în luarea noii decizii l-au avut atacurile tot mai puternice lansate de separatiştii ucraineni, susţinuţi de Rusia, precum tirul cu obuze asupra oraşului port Mariupol. Ceea ce în cancelariile occidentale este o agresiune prin care Rusia a vrut din nou să testeze răbdarea Occidentului. La fel, sancţiunile economice impuse Rusiei nu au reuşit să descurajeze Moscova să livreze armament greu rebelilor separatişti şi să trimită contingente militare în sprijinul acestora.

    În prezent, la Washington se află în dezbatere un document care recomandă administraţiei Obama să livreze Ucrainei echipament militar în valoare de trei miliarde de dolari, printre care rachete anti-tanc, drone, vehicule blindate, echipamente de comunicaţie şi radare. Documentul este susţinut de foşti oficiali şi comandanţi militari, printre care amiralul James Stavridis, fostul şef al trupelor NATO din Europa.

    Din nefericire, tensiunea este în creştere alarmantă. În următoarele zile forţele separatiste şi-au propus să aducă sub arme 100.000 de noi recruţi. De cealaltă parte , începând din 20 ianuarie, Kievul a trimis ordine de mobilizare către circa 62.000 de cetăţeni, în condiţiile în care mulţi ucraineni se sustrag serviciului militar şi recurg la călătorii în străinătate. În regiunea Cernăuţi, unde este concentrată comunitatea de etnici români, 57 % dintre cei chemaţi la comisia de recrutare nu s-au prezentat, iar 37% dintre rezervişti au plecat din ţară, stabilindu-se la hoteluri sau moteluri din România.

    Este extrem de neliniştitoare posibilitatea ca dacă SUA dau tonul, Marea Britanie, ţările baltice, Polonia şi Canada să-i urmeze exemplul.

    Voicu D Rusu



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img