More


    Bărbat găsit mort în casă de pompieri

    =

    deces

    Pompierii sătmăreni au găsit luni seara un bărbat decedat în propria-i locuinţă după ce vecinii au alertat autorităţile. Un alt bărbat a fost salvat în ultimul moment de la moarte după ce şi-a incendiat propria locuinţă.

    În seara zilei de luni, un apel primit pe numărul unic 112 solicita intervenţia echipajelor specializate pentru salvarea unei persoane aflate într-o potenţială situaţie de urgenţă. Apelantul, vecinul posibilei victime, a precizat faptul că a luat această decizie deoarece nu a reuşit să-şi contacteze toată ziua vecinul, care locuia singur. La adresa indicată, s-au deplasat cu operativitate un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare şi un echipaj al serviciului de ambulanţă judeţean. În dormitorul locuinţei, pompierii l-au găsit pe proprietar, întins pe podea, în stare de inconştienţă, echipajul medical constatând, însă, că pacientul era decedat.Persoana decedată a fost predată organelor de la poliţie, care vor continua cercetările pentru a stabili cauza decesului.

    Tot luni, pompierii sătmăreni au fost mobilizaţi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă situată în localitatea Satu Mare. În momentul sosirii echipajelor, flăcările se manifestau pe o suprafaţă mică a podelei bucătăriei apartamentului, existând pericolul extinderii acestora la întreaga locuinţă. Pompierii au localizat şi lichidat incendiul cu operativitate, împiedicând propagarea acestuia şi reuşind astfel să salveze bunuri de o valoare considerabilă.

    Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că evenimentul a fost produs cel mai probabil de proprietar, care a provocat intenţionat incendiul, aprinzând în mijlocul bucătăriei hârtii, haine şi alte materiale combustibile. Din fericire, nu au existat persoane rănite, proprietarul fiind preluat de un echipaj medical în vederea acordării eventualelor îngrijiri medicale.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img