More


    Cinci noi scheme de plată la APIA

    =

    les

    Pe lângă schemele de plată deja consacrate, adică Plata Unică pe Suprafaţă şi Plata în sectorul zootehnic, fermierii sătmăreni mai pot opta pentru alte cinci noi scheme de plată la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Satu Mare. Toate aceste plăţi pot fi solicitate depunând o singură cerere de plată.

    Cerere unică de plată
    Una dintre marile noutăţi în ceea ce priveşte Campania APIA din acest an privind subvenţiile constă în faptul că, indiferent că este vorba despre sectorul vegetal sau pentru cel animal, acestea vor fi solicitate printr-o singură cerere. Potrivit directorului APIA Satu Mare, Gabriel Leş, această cerere unică practic cuplează cele două cereri depuse în anii precedenţi pentru fiecare sector în parte. “Acest lucru îi ajută pe potenţialii beneficiari. Aceştia nu mai trebuie să facă două sau trei drumuri până la sediul zonal sau, după caz, cel central al APIA, ci vin o singură dată şi depun cererea pentru toate sectoarele. Un alt avantaj este că aceste cereri vor putea fi depuse şi la sediile zonale, în cazul sectorului animal. Probabil că va creşte puţin timpul alocat fiecărui fermier pentru depunerea cererilor, însă vom face o programare astfel încât să evităm aglomeraţia”, a precizat Gabriel Leş.

    Directorul APIA a mai precizat că cererea unică va fi depusă anual de către fermieri până în anul 2020, asta în cazul în care, între timp, nu apar alte modificări.

    Scheme noi de plată
    Tot pentru acest an, pe lângă subvenţiile pentru sectorul vegetal şi sectorul animal, fermierii mai pot opta pentru alte cinci noi scheme de plată. Una dintre acestea, “Plata redistributivă”, este destinată fermierilor care au sub 5 ha de teren. Astfel, cei care au până la această suprafaţă de teren primesc 5 euro/ha, dar în cazul în care se asociază cu alţi fermieri, în vederea creşterii numărului de hectare lucrate, plata va fi de 45 de euro/ha. În judeţul Satu Mare, din cei 21.000 de fermieri, circa 15.000 au sub 5 ha de teren.

    “Plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu” se acordă pentru diversificarea culturilor, menţinerea pajiştilor permanente şi prezenţa unei zone ecologice pentru cel puţin 5% din suprafaţa de teren arat. “Plata pentru tinerii fermieri” se adresează persoanelor sub 40 de ani care se încadrează pentru prima dată într-o exploataţie agricolă, iar “Plăţile cuplate” sunt acordate pentru 24 de culturi speciale. În toate aceste cazuri, fermierii care solicită aceste plăţi noi trebuie să se încadreze la schema de plată unică pe suprafaţă.

    O altă schemă de plată care ar putea fi benefică pentru micii fermieri prevede achitarea unei sume de bani cuprinsă între 500 şi 1.250 de euro pe an, în funcţie de suprafaţă, pentru fermierii care lucrează între 1 şi 4 hectare şi au circa trei bovine. “Fermierii care optează pentru această schemă nu mai pot beneficia de plăţile pentru sectorul vegetal sau animal. Din calculele noastre în această categorie s-ar încadra circa 12.000 de fermieri sătmăreni”, a explicat Gabriel Leş.

    Alte noutăţi
    Directorul APIA a mai precizat că pentru a beneficia de subvenţii mai mari de 5.000 de euro, fermierul nu mai poate fi o persoană fizică ci trebuie să fie înregistrat la Registrul Comerţului cel puţin ca persoană fizică autorizată sau societate comercială. Totodată, din cauza faptului că nu sunt considerate în categoria fermierilor activi, primăriile nu mai pot solicita subvenţii pentru îngrijirea pajiştilor de la APIA. În această situaţie, primăriile trebuie să concesioneze păşunile asociaţiilor de fermieri.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img