Conducerea Consiliului Judeţean, prin preşedintele Adrian Ştef şi vicepreşedintele Mircea Govor, alături de administratorul public al judeţului Satu Mare, Nicolae Bura, au ţinut ieri să recompenseze spiritul civic de care a dat dovadă jandarmul Adrian Tătar. Acesta a salvat o femeie din mâinile a trei tâlhari, după care i-a identificat, prins şi predat poliţiştilor sătmăreni. Pentru atitudinea sa, jandarmul a fost recompensat cu o diplomă de merit, respectiv o bicicletă performantă, în valoare de 2.000 de lei, având în vedere că jandarmul este un mare pasionat al ciclismului.
Recunoştinţă din partea conducerii CJ
Adrian Tătar, jandarmul care a intervenit în cazul femeii tâlhărite în cartierul 14 Mai, a fost premiat ieri de către președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef și vicepreședintele Mircea Govor. Conducerea județului i-a oferit o diplomă de merit și o bicicletă performantă în valoare de 2.000 de lei. La eveniment a participat şi comandantul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare, colonelul Vasile Bocea. ”Dorim să-l premiem pe plutonierul major Adrian Tătar pentru acel act de voluntariat de simț civic de care a dat dovadă în afara orelor de serviciu, salvând acea femeie din mâna celor trei infractori, reușind, totodată, să-i identifice și să-i predea poliției. Noi am aflat că în timpul liber, plutonierul are un hobby, face trasee prin județ cu bicicleta, și ne-am gândit să îi achiziționăm o bicicletă și să i-o facem cadou”, a declarat Adrian Ștef.
Recompensă pentru un gest mare
Vicepreședintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, a declarat că în condiţiile în care pe străzi se plimbă tot mai mulţi infractori, astfel de gesturi sunt demne de apreciat. Mai mult, Mircea Govor a ţinut să puncteze că gestul Consiliului Judeţean este unul simbolic în raport cu curajul manifestat de către Adrian Tătar. “Îl felicit pe domnul Adrian Tătar, pentru ca să vezi o doamnă aflată într-o situaţie imposibilă, atacată de trei tâlhari, să intervii în astfel de situaţii este un lucru de apreciat. Şi asemnea gesturi sunt, într-adevăr, de felicitat, şi gestul nostru simbolic este nimic în raport cu ceea ce a făcut domnul Tătar”, a spus Mircea Govor.
Gest cu putere de exemplu
Administratorul public al judeţului Satu Mare, Nicolae Bura, a ţinut să sublinieze faptul că astfel de gesturi trebuie scoase în evidență și date exemplu pentru cetăţeni. “Gestul Consiliului Judeţean este unul cu dublă semnificaţie. Pe de o parte, scoate în evidenţă un gest ieşit din comun, pentru că nu se întâmplă în fiecare zi un asemenea gest făcut de un jandarm, iar pe de altă parte are şi o perspectivă a educaţiei cetăţeneşti. Pentru că, de ce să nu o recunoaştem, în foarte multe situaţii lumea trece pe lângă evenimente în faţa cărora ar trebui să ia atitudine. Astfel de gesturi trebuie scoase în evidenţă”, a spus Nicolae Bura.
Un jandarm erou
Reamintim faptul că în data de 15 ianuarie, deşi se afla în timpul liber, Adrian Tătar a intervenit să scape o femeie de 50 de ani pe care trei tineri au agresat-o și i-au furat poșeta. Jandarmul i-a urmărit pe tineri, pe care i-a găsit ascunşi în spatele unui bloc din cartierul 14 Mai. Ulterior, tâlharii au ajuns pe mâinile polițiștilor, iar poșeta furată a fost recuperată și predată părții vătămate.
Ciprian Bâtea