More


    Guvernul României va reabilita Stadionul Olimpia

    =

    olimpia

    Consilierii locali sătmăreni au aprobat în unanimitate de voturi proiectul de hotărâre privind transmiterea în folosință gratuită către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Naţională de Investiţii, a imobilului Stadion Olimpia, pe perioada realizării lucrărilor de reabilitare și modernizare a Stadionului Olimpia. “Având în vedere faptul că imobilul Stadion Olimpia, situat în municipiul Satu Mare, se află într-o stare avansată de degradare, în vederea asigurării în condiţii optime a activităţilor sportive, se impune reabilitarea şi modernizarea acestuia. În acest sens, prin adresa nr. 51761/09.12.2014, Municipiul Satu Mare a solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice includerea în programul național de construcții de interes public sau social „Complexuri Sportive”, reabilitarea și modernizarea stadionului Olimpia. Acest program se derulează prin Compania Națională de Investiții CNI-SA București. Prin adesa înregistrată la Primăria municipiului Satu Mare sub nr. 2822/19.01.2015, Compania Națională de Investiții CNI-SA București solicită elaborarea unei Hotărâri a Consiliului Local Satu Mare privind predarea amplasamentului destinat construcţiei, pe perioada realizării investiţiei, pe bază de protocol, liber de orice sarcini, către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin CNI care va realiza investiţia”, se arată în motivarea Primăriei Satu Mare.

    Administraţia locală sătmăreană va avea de suportat cheltuielile prilejuite de “lucrările de sistematizare pe verticală a amplasamentului, racordurile la utilități (electrică, apă, gaz sau alt tip de combustibil utilizat, etc.), întreținerea și exploatarea obiectivului de investiție”. La finalizarea lucrărilor, stadionul va fi predat municipiului Satu Mare, care va menține destinația acestuia și va asigura întreținerea pe o perioadă de minimum 15 ani.
    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img