More


    Meşteşugarul Oana Tarţa şi-a dezvăluit o parte din secretele sale creative

    =

    mestesug

    Asociaţia Culturală “Poarta de Aur” a reluat la Satu Mare întâlnirile cu meşteşugarii din judeţ şi din tot Ardealul, precum şi cu creaţiile acestora. Invitata primei întâlniri de acest gen din acest an a fost Oana Tarţa, artist textilist-fotograf, creatorul, administratorul şi angajatul Atelierului „Studio2”. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Culturală „Poarta de Aur” în parteneriat cu District 15 şi Centrul Cultural „G. M. Zamfirescu”.

    Preşedintele Asociaţiei Culturale “Poarta de Aur”, Nezezon Eniko, a arătat că astfel de întâlniri au fost organizate şi până acum, însă începând din acest an se doreşte o abordare nouă a evenimentului. “Întâlnirile cu meşteşugarii vor fi organizate lunar, în prima joi a fiecărei luni”, a mai spus Nezezon Eniko.

    În cadrul evenimentului, cei prezenţi au avut posibilitatea de a discuta cu meşteşugarul Oana Tarţa, care a avut astfel posibilitatea de a-şi face cunoscute pe viu creaţiile unicat precum şi procesul de creaţie, în mod aparte. “Îmi doresc să învăţ oamenii să lucreze. Natura este principala mea sursă de inspiraţie”, a spus artista.

    Creaţiile cu care este prezentă de ani de zile la expoziţiile meşteşugăreşti şi târgurile Asociaţiei Culturale „Poarta de Aur” denotă spiritul vesel şi creativitatea deosebită într-o atmosferă de jovialitate pe care o simt din plin cei ce se află în prezenţa Oanei. Vizitatorii care au fost ieri seară la District 15 au avut posibilitatea să vadă atelierul de muncă al Oanei Tarța şi au participat la o creaţie comună împreună cu ea. Evenimentul „MeşteşugArt în District” doreşte să perpetueze aceste întâlniri care au ca scop târgul şi creaţiile meşteşugăreşti, în prima zi de joi din fiecare lună. La fiecare dintre aceste întâlniri sunt aşteptaţi toţi iubitorii de artă, meşteşuguri sau artă decorativă populară pentru a petrece într-un spaţiu deosebit câteva ore de bună dispoziţie şi creaţie comună.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img