More


    Mistreţii scurmă subvenţiile agricultorilor

    =

    mistreti

    Din cauza distrugerilor produse în agricultură de animalele sălbatice, în special de mistreţi, fermierii sătmăreni au ajuns să fluiere a pagubă. Pe lângă faptul că se aleg, de cele mai multe ori, cu întreaga cultură distrusă, aceştia sunt lăsaţi şi fără subvenţiile de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). O posibilă soluţie ar fi asigurarea culturii, pentru ca mai apoi să se poată dovedi la APIA că terenul a fost cultivat precum şi obţinerea unei adeverinţe care să dovedească dacă şi care a fost tipul de cultură existentă pe acel teren agricol. Dar, din păcate, prea puţini fermieri fac acest pas. Fie din neştiinţă, fie din lipsă de bani.

    Cine poate apăra agricultorii de mistreţi? Nimeni!
    Pe terenurile agricole unde au fost semănate cereale – grâu, porumb, ovăz şi orz, triticale, dar şi cartofi, pe păşuni şi fâneţe, mistreţii au produs pagube inestimabile. Numărul acestora în invazii a variat între 20 şi 60 de capete. Astfel că tot mai mulţi agricultori sunt hotărâţi să nu mai cultive nimic, mai ales porumb, grâu şi cartofi.

    Dacă cultura mare este compromisă în totalitate, există pericolul să fie afectată şi zootehnia, pentru că sunt distruse păşunile şi fâneţele, animalele riscând să rămână fără hrană. Şi ca meniul să fie complet, agricultorii şi fermierii îşi pierd subvenţiile de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din cauza distrugerii suprafeţelor înregistrate.

    Caz concret
    Un caz cât se poate de sugestiv a avut loc la Târşolţ, acolo unde agricultorul Vasile Rus a fost lăsat fără subvenţie de către cei de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură după ce mistreţii i-au distrus întreaga cultură de floarea soarelui. „A fost o comisie de la APIA la mine şi mi-a tăiat subvenţia. A fost un inginer de la Turţ, împreună cu alţi oameni, şi au mers în control pe terenul meu. Au făcut poze şi au filmat. M-au întrebat de ce nu am pus floarea soarelui pe o suprafaţă de 30 de ari, aşa cum am declarat la APIA, în data de 15 mai. Eu le-am explicat că mistreţii mi-au curăţat tot terenul. Am şi prăşit de trei ori. Dar mistreţii nu mi-au lăsat nimic. Am muncit toată vara ca să am ceva, am lucrat pământul ca şi în palmă. Am diabet, şi chiar şi aşa am mers să muncesc să am ce pune pe masă. Tot ceea ce cer este ca să vină cei de la APIA din nou şi să constate că am avut cultură de floarea soarelui pe acel teren. Eu nu mint. Oamenii mă cunosc ca şi un om serios. Dacă mint, stau în faţa glonţului”, a spus Vasile Rus.

    Agricultorii, pierduţi în hăţişul birocratic
    Asigurarea agricolă încheiată de fermierii sătmăreni ar putea fi singura dovadă a acestora în faţa autorităţilor pentru a-şi primi subvenţiile care le revin potrivit legii, după ce culturile le-au fost distruse de animalele sălbatice. Doar că, din păcate, prea puţini agricultori apelează la o astfel de formă de protecţie. Fie din lipsă de bani, fie din lipsă de informare.
    Totuşi, fermierii care nu au avut încheiată o asigurare agricolă, care să dovedească faptul că terenul respectiv a fost cultivat, sunt direcţionaţi, de obicei, către primăriile în cauză, pentru emiterea unor adeverinţe care să dovedească dacă şi care a fost tipul de cultură existent pe acel teren agricol. Doar că şi aici, din cauza procedurilor foarte alambicate, agricultorii rămân cu buza umflată.

    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img