More


    Pălincă şi lemne furate în Oaş

    =

    Poliţiştii din zona Oaşului au depistat joi atât un hoţ de pălincă, cât şi doi hoţi de lemne. Polițiștii Secției de Poliție nr. 8 Gherța Mică au fost sesizaţi joi de P. Vasile, în vârstă de 31 ani, din Lechința, despre faptul că la data de 24 ianuarie vecinul său P. Gheorghe, de 53 ani, i-a furat din beciul locuinței cantitatea de 26 litri de țuică. Prejudiciul, în valoare de aproximativ 500 lei, nu a fost recuperat, iar în cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

    Tot joi, polițiștii Postului de Poliție Comunal Batarci împreună cu cei ai Postului de poliție Comunal Tarna Mare au efectuat o actiune pe linie silvică pe raza localităților. În urma verificărilor efectuate au fost identificati B. Gheorghe, de 49 ani, din Batarci, și B. Paul, de 33 ani, din Tămăseni, care au tăiat fără drept un numar de 14 arbori de esență carpen dintr-o pădure din locul numit “Hosszuhat” de pe proprietatea lui B. Gheorghe. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infractiunii de tăiere fără drept de arbori din afara fondului forestier.
    Robert Marcus



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img