More


    Peste 11.500 de prezervative distribuite anul trecut de DSP

    =

    dura

    În afară de campaniile de vaccinare desfăşurate în şcoli sau diferitele controale, în 2014 Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare s-a ocupat îndeaproape de planificarea familială pentru creşterea accesului la servicii de sănătate a reproducerii. Astfel, potrivit bilanţului prezentat de instituţie, anul trecut au fost distribuite peste 11.500 de prezervative şi 4.800 de contraceptive orale.

    Planificare familială
    În cadrul Programului Naţional VI de Sănătate a Femeii şi Copilului, în cursul anului trecut DSP Satu Mare a organizat o serie de activităţi. În cadrul acţiunii de planificare familială care are ca scop creşterea accesului la servicii de sănătate a reproducerii, au fost distribuite 4.809 contraceptive orale pentru 1.603 beneficiari, precum şi 11.698 de prezervative pentru 1.451 de beneficiari.

    Totodată, pentru profilaxia distrofiei la copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern, au fost distribuite 3.831 kg de lapte praf pentru 1.194 de copii, iar pentru profilaxia anemiei feriprive la sugari, au fost distribuite preparate pe bază de fier pentru 746 de copii. De asemenea, pentru profilaxia rahitismului carenţial, au fost distribuite doze de vitamina D3 pentru aproape 200 de copii cu vârste cuprinse între 0 şi 18 luni.

    În ceea ce priveşte protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc din mediul de viaţă, DSP a realizat în cursul anului 2014 un număr de 167 activităţi de evaluare igienico-sanitară la producătorii şi furnizorii de apă potabilă şi au fost prelevate 1.489 probe de apă potabilă din care 886 au fost examinate fizico-chimic şi 603 bacteriologic. În cadrul supravegherii sanitare a calităţii apei de băut au fost incluse şi sursele locale (fântâni din mediul rural), în scopul prevenirii apariţiei de îmbolnăviri la copiii de vârstă 0-1 an sau a altor îmbolnăviri, intoxicaţii acute de natură digestivă.

    Mii de copii vaccinaţi
    Bilanţul DSP mai arată că anul trecut, în cadrul campaniilor şcolare, au fost vaccinaţi mii de copii. Astfel, au fost administrate 2.805 doze de vaccinuri împotriva tuberculozei, 2.248 doze de vaccinuri împotriva hepatitei acute virale tip B, 7.138 de doze împotriva difteriei-tetanosului-tusei convulsive-infectiilor respiratorii – hepatita acută virală B. De asemenea, 4.441copii au primit vaccin profilactic pentru difterie-tetanos-tuse convulsivă-infecţii respiratorii, 2.970 copii – profilaxie rujeolă-pojar-oreion/parotidita epidemică-rubeola şi 4.196 copii- profilaxie poliomielită.

    În ultima perioadă a campaniei de vaccinare antigripală, adică în luna decembrie, au fost vaccinaţi cu vaccin antigripal 2.500 de sătmăreni, iar pentru profilaxia plăgilor tetangiene au fost vaccinaţi 3.971 de sătmăreni. Pe teritoriul judeţului Satu Mare nu s-au înregistrat reacţii postvaccinale indezirabile.

    Tot anul trecut, prin Serviciul de Promovare a Sănătăţii, au fost organizate 66 de ore de educaţie pentru sănătate, şapte cursuri pentru mediatori sanitari romi şi asistenţi sociali şi au fost elaborate materiale informativ-educative referitor la alergiile alimentare.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img