More


    Sătmarul, victimă sigură în caz de cutremur

    =

    adapost

    Municipiul Satu Mare are sute de adăposturi în caz de cutremur, din care doar 93 sunt special construite în acest sens. Potrivit unui raport, ale cărui concluzii sunt absolut alarmante, din cauza lipsurilor generale, adăposturile oferă un grad de protecţie de doar 9%. Majoritatea adăposturilor nu au sursă de apă şi lumină, nu au instalaţii speciale de filtrare a aerului sau aparatură de deblocare, respectiv nu au instalaţii sanitare. Din păcate, acesta este tabloul real.

    Adăposturi în 25 de locaţii din municipiu
    Potrivit evidenţei Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Satu Mare, pe raza municipiului reşedinţă de judeţ sunt 93 de adăposturi special construite în 25 de locaţii, respectiv două puncte de comandă. Adăposturile sunt localizate pe Drumul Careiului, Aleea Prahova, Aleea Tisa, Aleea Milcov, strada Proiectanţilor, strada Astronauţilor, strada Capricornului, strada Zenit, Aleea Begoniei, Aleea Nufărului, Aleea Ipoteşti, Aleea Mirceşti, Piaţa Constructorului, strada Soarelui, strada Ştefan cel Mare, Piaţa 25 Octombrie şi strada Botizului. Din păcate, prea puţini sătmăreni cunosc aceste locaţii.

    Lipsuri majore
    Este foarte important de menţionat că doar cele două puncte de comandă sunt dotate complet, în timp ce dotarea adăposturilor este alarmant de precară. Mai exact, doar şase adăposturi au instalaţie de climatizare. Ceea ce înseamnă că în cazul unei situaţii de urgenţă populaţia nu ar putea să se protejeze pe termen lung. Lucru la fel de grav, doar şapte adăposturi au instalaţii sanitare. Mai mult, doar trei adăposturi au bănci sau scaune, ceea ce înseamnă că populaţia ar trebui să stea în picioare sau pe podea.

    Adăposturi cu intrare, dar fără ieşire
    În ceea ce priveşte trusele de deblocare şi salvare, doar un singur adăpost are în dotare astfel de instalaţii. Ceea ce înseamnă că odată intraţi în adăpost, majoritatea civililor nu mai pot ieşi în cazul în care ieşirea ar fi obstrucţionată de moloz. Şi în ceea ce priveşte sursele de apă se înregistrează lacune alarmante, în condiţiile în care doar cinci adăposturi au astfel de dotări. Situaţia este de-a dreptul critică atunci când vorbim despre mijloace de iluminat cu baterii sau instalaţii de telecomunicaţii, în condiţiile în care niciun adăpost nu are astfel de dotări. Culmea ironiei, în rest toate adăposturile au afişe cu reguli de comportare. Ce-i drept, într-o situaţie de urgenţă, marcată cu lipsuri pe linie, nu se mai pune problema de respectarea unor anumite reguli. Situaţie în care intervine instinctul de autoconservare pentru fiecare persoană. Concret, scapă cine poate!

    Protecţie şi nu prea
    Fondul de adăpostire din municipiul Satu Mare arată foarte bine pe hârtie. Dar, în schimb, situaţia reală este de-a dreptul critică. Potrivit unei analize de specialitate, dată fiind dotarea precară a acestora, din cele 93 adăposturi de protecţie civilă construite în cele 25 de locaţii amintite mai sus, cu o capacitate de 12.048 persoane, asigură protecţia populaţiei doar în proporţie de 9%. Din cele 381 adăposturi amenajate în subsolurile clădirilor, cu o capacitate de 5.970 persoane, asigură protecţia populaţiei doar în proporţie de 4,3%. La agenţii economici şi instituţii publice există 382 adăposturi simple de protecţie civilă, cu o capacitate de 24.026 persoane, asigurând protecţia populaţiei doar în proporţie de 18,7%. De asemenea, există un număr de 265 adăposturi familiale, dar care asigură protecţia populaţiei în procent de 4,5%.

    Sisteme de alarmare cu duiumul
    Sistemul de înştiinţare-alarmare a municipiului Satu Mare cuprinde un număr de 47 de sirene electrice de 5,5 KW centralizate, care pot fi acţionate din Punctul de Comandă, prin centrala de alarmare sau prin sistemul de acţionare radio în bandă protejată de 2 metri cu codor-decodor pe două canale criptate. Mai există cinci sirene electronice de tip Pavian 1.200 W (cu posibilitate de transmitere semnale, comunicate şi/sau comunicate pre-înregistrate) centralizate care pot fi comandate şi controlate din Punctul de Comandă sau de la modulul de comandă aflat la parterul Primăriei municipiului Satu Mare (toate sau fiecare separat).

    Judeţ cu risc seismic ridicat
    Conform unei analize realizate de către specialiştii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Someş Satu Mare, în judeţ se pot produce cutremure cu o intensitate mai mare sau egală cu VII pe scara Medvedev – Spoheuer – Karnik, respectiv până la 7 grade pe scara Richter. Motiv pentru care la sfârşitul anului 2013 a avut loc în Carei, în organizarea ISU Satu Mare, cel mai mare exerciţiu de simulare a producerii unui cutremur organizat în ultimii 20 de ani în judeţ.

    Cutremur de 2,1 grade în acest an
    Conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Fizică a Pământului, un cutremur cu magnitudinea de 2,1 grade pe scara Richter s-a produs la mijlocul lunii ianuarie în judeţul Satu Mare, cu epicentrul în comuna Halmeu. Seismul s-a produs la adâncimea de 5 kilometri, cutremurul a fost localizat manual la coordonatele lat. 47.9715, lon. 22.9938, pe raza comunei Halmeu. În ultimele trei luni, în judeţul Satu Mare au fost înregistrate deja două cutremure. Primul seism a fost înregistrat în data de 26 noiembrie 2014. La acea dată, epicentrul cutremurului a fost localizat la o distanță de 24 kilometri de Vinogradov, 24 kilometri de Csengersima, 25 kilometri de Satu Mare și 31 kilometri de Negrești-Oaș.

    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img