Batalionul 52 Geniu “TISA”, luat cu asalt de elevi



geniu

Ministerul Apărării Naţionale, în cooperare cu Ministerul Educaţiei, desfăşoară proiectul “Armata-O şcoală altfel”, în cadrul căruia elevi de gimnaziu şi liceu pot lua parte la o zi de pregătire obişnuită a militarilor, pot desfăşura activităţi practice sau afla informaţii despre tehnica militară. Pe această cale, Batalionul 52 Geniu “TISA” din Satu Mare a fost vizitat ieri de sute de elevi. Aceştia au putut vedea tehnica de luptă aflată în dotarea unităţii militare, dar au şi putut afla poveştile militarilor sătmăreni.

Ofiţerii Batalionul 52 Geniu “TISA” le-au spus copiilor cum a luat fiinţă unitatea, respectiv că s-a născut ca urmare a dezvoltării relaţiilor de cooperare şi dialog în cadrul parteneriatului pentru pace între statele din regiune. Astfel, la data de 18 ianuarie 2002 se semnează Acordul cu privire la înfiinţarea Batalionului Multinaţional de Geniu „TISA” între Ministerul Apărării Naţionale din România, Ministerul Apărării Patriei din Republica Ungară, Ministerul Apărării Naţionale din Slovacia şi Ministerul Apărării Naţionale din Ucraina, urmând ca în data de 01 februarie 2002 să se înfiinţeze la Satu Mare Modulul Românesc „TISA”, iar mai apoi, la 01.07.2002, Batalionul 52 Geniu.

Batalionul 52 Geniu „TISA” este situat încă de la înfiinţare în municipiul Satu Mare, amplasare ce oferă posibilităţi optime de dislocare în caz de necesitate. Batalionul 52 Geniu, ca unitate de iniţiativă regională, a participat începând cu anul înfiinţării şi până în prezent cu militari desemnaţi sau cu întreg efectivul Modulului Românesc al Batalionului Multinaţional de Geniu „TISA” la 24 misiuni pe teritoriul altor state sau în ţară cu participarea partenerilor din iniţiativă şi anume la: conferinţe de planificare a diferitelor exerciţii precum şi la exerciţiile propriu-zise.
Ciprian Bâtea





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts