PLR pregătește ”Coșul de Paști”



Apropierea sărbătorilor pascale ne copleşeste de fiecare dată cu emoţie şi ne reaprinde dorinţa de a fi mai aproape de semenii noştri care sunt greu încărcaţi de suferinţă, neajunsuri şi sărăcie, se arată într-un comunicat de presă al PLR Satu Mare. “Un dar adevărat şi uşor de oferit e acela care vine din suflet, pe care îl oferi cu bucurie şi care, prin faptul că l-ai oferit îţi aduce împlinire şi mulţumire. Cu ocazia sărbătorilor pascale, dorim să aducem puţină lumină în casele celor mai puţin norocoşi, să le alinăm puţin durerile şi singurătatea şi să aşezăm un surâs pe chipurile părinţilor şi copiilor”, se mai arată în comunicat.

Astfel, organizațiile OFLR şi TLR Satu Mare, OFLR şi TLR Sighetu-Marmatiei şi OFLR şi TLR Baia Mare organizează o acţiune caritabilă sub sloganul “COŞUL DE PAŞTI”. Coşul de Paşti va conţine produse tradiţionale specifice şi necesare pe masa unei familii, alimentele vor face ca masa sărbătorilor pascale să fie mai bogată pentru cei care poate mulţi ani nu s-au mai putut bucura de aceste sărbători pline de emoţie şi speranţă.

Cei care doresc să se implice active în cadrul acţiunii sunt asteptaţi să contacteze:

OFLR mun. Baia Mare – Mihaela Lupu – 0722 788 947

OFLR Satu Mare – Andrea Libotean Bologa – 0744 562 463

OFLR mun. Sighetu Marmatiei – Adriana Curmei – 0755.496.113





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts