Autorităţile strâng rândurile în lupta cu canicula

subprefect

Subprefectul Altfatter Tamas a convocat ieri o şedinţă de urgenţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare. Subprefectul Altfatter le-a cerut reprezentanţilor instituţiilor şi serviciilor publice să fie pregătiţi pentru a combate efectele caniculei. Conform aceleiaşi surse, este foarte posibil ca în cursul zilei de azi întregul judeţ să se afle sub incidenţa codului roşu de caniculă.

Codul roşu bate la uşă
Subprefectul Altfatter Tamas a declarat ieri că este foarte posibil ca temperaturile să atingă un nivel critic în cursul zilei de azi. “În acest moment întregul judeţ se află sub incidenţa codului portocaliu. Avem temperaturi care depăşesc pe alocuri 37 de grade Celsius. Acel indice ITU (indicele de confort termic, n.red.) depăşeşte, din păcate, 80. Este o situaţie mai rar întâlnită în zona noastră. Din păcate, avem informaţii că mâine (azi, n.red.) întregul judeţ Satu Mare va intra pe cod roşu. Am considerat obligatoriu să stabilim un plan de măsuri, care va fi valabil pentru tot ce înseamnă caniculă şi secetă prelungită în Satu Mare, nu numai pentru această perioadă de o zi sau două, ci pe o perioadă mai îndelungată”, a spus Altfatter Tamas.
Apel către biserici
Subprefectul le-a mai cerut preoţilor să deschidă bisericile pentru a le oferi sătmărenilor posibilitatea de a se feri de căldurile tot mai greu de suportat.
“Am trimis o adresă către toate cultele din Satu Mare ca lăcaşele de cult să fie deschise cetăţenilor pentru a-şi găsi o oază de răcoare în aceste momente critice. Mă refer la persoanele în vârstă, la persoanele care sunt cardiace, mă refer la gravide, la copii, la persoanele care au tot felul de predispoziţii”, a spus Altfatter Tamas.

Vizită de lucru la spital
Având în vedere valul de caniculă care s-a abătut peste judeţul Satu Mare, subprefectul Altfatter Tamás Ferenc a vizitat ieri Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Satu Mare pentru a verifica aspectele legate de pregătirea şi funcţionalitatea serviciului în aceste condiţii meteo deosebite.
Pentru a fi evitate eventualele aglomerări de pacienţi la UPU, în această perioadă în care judeţul Satu Mare se află sub cod portocaliu de caniculă, numărul cadrelor medicale a fost suplimentat. De asemenea, subprefectul a vizitat şi Serviciul de Ambulanţă, unde, de asemenea, personalul a fost suplimentat pentru ca intervenţiile să fie prompte şi eficiente.
Ciprian Bâtea

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Peste 9,500 de teste făcute la Satu Mare

La nivelul județului Satu Mare, în data de 13 iulie 2020, cu recomandare de izolare la domiciliu din partea Direcției de Sănătate Publică (DSP)...

Aproape 4.800 de persoane au intrat în țară prin vămile sătmărene în 24 de ore

În perioada 12.07.2020, ora 07:15 - 13.07.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 4794 persoane, dintre care...

Sătmărenii care intră în Ungaria, băgați în carantină

Prefectul Radu Bud a condus astăzi o ședință alături de reprezentanții structurilor M.A.I. în cadrul căreia s-a analizat gestionarea situației de alertă, în special...

Târg caritabil pentru Noel. Cum putem salva viaţa unui copilaş

Târg caritabil pentru Noel. Mai mulţi sătmăreni s-au mobilizat şi vor organiza un târg caritabil pentru Noel, micuţul de doar câteva luni care are...

Cum jucăm în mod echilibrat la pariuri sportive

Datorită faptului că pariurile sportive au înregistrat o tot mai mare expansiune în preferințele jucătorilor din întreaga lume, se pune tot mai mult problema gestionării cu...