More


    Careiul, invadat de cavaleri şi domniţe

    =

    carei1

    Mii de careieni au participat la cea de-a III-a ediţie a Festivalului Medieval Villa Karul.Participarea numeroasă dovedeşte că iniţiativa administraţiei locale de a pune accentul pe festivaluri tematice în locul obişnuitului bâlci de Zilele Oraşului se bucură de sprijinul locuitorilor oraşului.

    Astfel, în loc de mici, bere şi concerte, careienii au degustat mâncăruri tradiţionale precum ştrudelul şvăbesc, respectiv kurtoskalacs, şi au urmărit cu interes luptele cavalerilor şi dansurile domniţelor.

    Cavalerii la luptă, domniţele la dans
    Festivalul Medieval a debutat sâmbătă după-amiază, cu o paradă medievală prin centrul oraşului. Careienii au urmărit apoi cu sufletul la gură luptele cavalerilor şi întrecerrea arcaşilor, care s-au desfăşurat în parcul din jurul castelului Karolyi. Cavalerii de Terra Medies, Lupii din pustă- clanul Şoimii şi arcaşii de la Corvus Regia au oferit adevărate demonstraţii de măiestrie în mânuirea armelor medievale. De asemenea, domniţele care i-au însoţit de pe cavalerii de Terra Medies au prezentat mai multe dansuri medievale.
    S-au bucurat de mare interes şi standurile meşteugarilor medievali, unde copiii au putut exersa sculptura, împleitul de piele, confecţionarea de şiraguri de măprgele, pictura pe sticlă şi pe lemn. De asemenea, pentru cei mici au fost organizate şi numeroase concursuri distractive. Seara s-a încheiat cu un concert de percuţie, respectiv cu un spectaculos spectacol de foc, care a stârnit ropote de aplauze din partea publicului.
    Careienii au avut ocazia să cumpere la standurile comercianţilor diverse obiecte decorative cu specific medieval. Unii dintre ei şi-au cumpărat chiar şi săbii, respectiv arcuri. La Carei a fost prezent singurul meşter care mai confecţionează arcuri tradiţionale în Ungaria. Cel mai ieftin arc costa în jur de 230 de lei, iar cel mai scump 560 de lei.

    Piese de teatru şi concert de muzică veche
    În cursul zilei de duminică, cavalerii au continuat cu luptele, iar domniţele care i-au însoţit cu dansurile. Participanţii la festival au avut ocazia să admire o expoziţie de halbe de bere din secolul  XIX, din colecția personală a directorului secţiei careiene a Muzeului Judeţean, dr. Hago Nandor.
    Actorii Iulia Benze și Adrian Ștefănuți au prezintat piesa de teatru “Cine sapă groapa altuia”, o adaptare după Ion Băieșu. Trupa „Dom Do Dom” a Centrului Cultural Carei a prezentat adaptarea după poezia “A fülemile”  de Arany János. Ediţia din acest an a Festivalului Medieval de la Carei a fost închisă cu tradiţionalul concert de muzică veche al formaţiei Carmina Renascentia.
    Prin organizarea festivalului medieval, administraţia locală din Carei urmăreşte să pună în valoare castelul Karolyi, reabilitat în urmă cu trei ani din fonduri europene. În timp, festivalul va devenit o adevărată atracţie pentru turişti, ne-a declarat directorul Direcţiei de Cultură Carei, Bogdan Georgescu.

    Szasz Lorand



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img