More


    Cod galben de caniculă din nou la Satu Mare

    =

    cod

    Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, ieri, o atenționare cod galben de caniculă, valabilă pentru azi şi mâine în 29 de județe ale țării, printre care și Satu Mare. În această perioadă temperaturile vor depăşi frecvent 35 de grade Celsius la umbră.

    Potrivit meteorologilor, în perioada în care este instaurat codul galben temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 şi 38 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

    În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM precizează că pe parcurs poate modifica această atenționare. Însă este foarte probabil că această atenţionare de cod galben va fi prelungită pentru judeţul Satu Mare deoarece canicula se va instaura în fiecare zi a acestei săptămâni. Astfel, potrivit prognozelor meteorologilor, vineri temperaturile vor rămâne foarte ridicate, circa 35 de grade, însă sunt şanse ca după-amiază să fie ploi şi furtuni.

    Soarele va reveni pe cer sâmbătă şi duminică, atunci când temperaturile vor depăşi 36-38 de grade ziua şi circa 20 de grade noaptea. Astfel că week-end-ul ce urmează va fi unul foarte fierbinte. Abia de săptămâna viitoare temperaturile vor mai scădea la 30-31 de grade.

    În această situaţie, medicii le recomandă sătmărenilor să se protejeze de arşiţă. Să evite plimbările în aer liber între orele 11.00 şi 17.00, să consume minim doi litri de apă pe zi, multe fructe şi legume, şi să evite consumul de cafea şi alcool. Pentru cei care vor alege să-şi petreacă aceste zile la ştranduri, li se recomandă să-şi acopere capul şi să intre treptat în apă rece.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img