- Advertisement -
O femeie din Micula Nouă, Lenuţa P., s-a prezentat miercuri la sediul Poliţiei Municipiului Satu Mare, reclamând faptul că ar fi fost agresată fizic. Poliţiştii de investigaţii criminale au stabilit faptul că luni, pe fondul geloziei, concubinul victimei, Alin B., din Satu Mare, i-a aplicat mai multe lovituri şi a refuzat să o lase să plece din locuinţa lui, până în dimineata zilei de marţi, la ora 06.00. În cauză s-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate în mod ilegal.
Robert Marcus