More


    Cumpărăturile se mută în mediul virtual

    =

    cumparaturi

    Trăim în epoca internetului, iar furnizorii de servicii au mizat pe mediul virtual, iar drept răsplată au câştigat tot mai mult teren în online în ultimii ani. Şi asta pentru că mediul virtual oferă tot felul de facilităţi, de la plata taxelor şi impozitelor pe internet, până la achitarea facturilor sau achiziţionarea diverselor produse. Aşadar, fie că este vorba despre haine, cărţi, vacanţe sau bilete la concerte, pe internet se poate cumpăra aproape orice. Şi, totuşi, deşi ofertele sunt dintre cele mai diversificate, nu toată lumea are încredere să facă tranzacţii online.

    Mii de magazine în România
    Potrivit unei estimări a marilor jucători de pe piaţa locală de retail online, în România există în acest moment aproximativ 5.000 de magazine online. Totuşi, potrivit unor alte cercetări, numărul acestora ar putea fi chiar de 20.000.

    Se mizează pe o creştere
    Circa 40% dintre consumatori estimează o creştere a cheltuielilor pe cumpărături online, unde coşul mediu este de 470 lei, iar electronicele vor domina în continuare vânzările, însă unele categorii preferate până acum, precum hainele, computerele, filmele şi muzica, vor scădea în popularitate. Din punct de vedere al banilor cheltuiţi online, coşul mediu de cumpărături are valoarea de 470 de lei, în timp ce cheltuielile anuale ale unui utilizator se ridică la 2.260 de lei. Cei mai mulţi bani sunt alocaţi pentru călătorii – 1.230 lei, urmate de electronice – 990 lei, smartphone&gadgets – 810 lei, haine – 280 lei şi cosmetice – 230 lei.

    Avantajele cumpărăturilor online

    Raportul avantaje-dezavantaje începe să fie tot mai favorabil mediului online, odată cu legiferarea mediului virtual. Aşadar, la capitolul avantaje putem vorbi despre preţurile mai mici, în special datorită costurilor reduse de mentenanţă ale magazinelor online, deoarece nu au cheltuielile generate de întreţinerea unui spaţiu comercial real, de personal, utilităţi etc. Atenţie totuşi la costurile adiţionale: TVA inclus în preţ sau nu, costuri de ambalare şi livrare, comisioane pentru plata cu cardul sau ramburs. De asemenea, aceste cumpărături sunt mai rapide şi mai puţin stresante. Clientul nu trebuie să îşi bată capul cu locul de parcare, vremea potrivnică, vânzători ţâfnoşi sau mers kilometri pe jos. Un alt avantaj este varietatea maximă. Mare avantaj. Pe internet se poate vizualiza toată gama de produse din orice domeniu, pe când un magazin real este foarte limitat în această privinţă. Unul dintre cele mai mari beneficii îl reprezintă comparaţia preţurilor. Atât ale preţului unui produs la mai multe magazine virtuale, cât şi ale specificaţiilor produselor între ele.

    Dezavantaje tot mai puţine
    Odată cu modificarea legislaţiei, care a devenit mult mai drastică, amatorii de ţepe s-au mai rărit. Totuşi, mai există câteva riscuri în acest sens. De exemplu, nu toate cumpărăturile se pretează a fi făcute online. Mai exact, cele foarte voluminoase, cum ar fi mobilă, autoturisme, geamuri termopan etc., doar dacă se găsesc la un preţ mai bun decât pe plan local cu tot cu transportul inclus în preţ se merită să fie comandate. Când vine vorba despre articole vestimentare, dacă în cazul unei perechi de pantofi sau sandale clientul se poate lipsi de probarea prealabilă cumpărării, acest lucru este mai greu de făcut în cazul unei rochii sau a unui costum. Internet-ul nu poate să arate cum îi cade un pantalon sau cum îi vine o fustă potenţialului cumpărător. Ca să nu mai vorbim de restricţiile de ordin merceologic. Având în vedere că, în general, lucrurile a căror calitate o evaluăm şi prin alte simţuri decât cel vizual, cum ar fi pipăit, miros, nu este recomandat să fie achiziţionate online.

    Măsuri de precauţie
    Pentru a evita “ţepele” şi neînţelegerile atunci când se fac achiziţii online, trebuie ca potenţialul client să se documenteze cu privire la vânzător. Cele mai indicate pagini web sunt cele cu design profesionist, care oferă informaţii de contact de la început. Este de evitat să se facă afaceri cu site-urile care nu-şi probează identitatea. Este, de asemenea, indicat să se păstreze o variantă tipărită a paginii cu comanda şi orice confirmări primite prin e-mail. Dacă se plăteşte cu cărţi de credit, atunci este obligatoriu să se păstreze dovezile tipărite ale tuturor tranzacţiilor efectuate. De asemenea, este indicată prudenţă în ceea ce priveşte divulgarea informaţiilor personale. Se impune precauţie şi cu distribuitorii care oferă afaceri neobişnuit de bune, lichidări de stoc sau achiziţii prin vânzări de lichidare. Falsificatorii folosesc adesea astfel de fraze pentru a-i face pe cumpărători să creadă că obţin un produs veritabil.

    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img