More


    Faciliități fiscale prezentate investitorilor

    =

    Conducerea Primăriei Satu Mare le-a transmis, la finalul săptămânii trecute, potențialilor investitori planul de măsuri privind susținerea unor astfel de inițiative pe raza municipiului reședință de județ. Documentul a fost remis cu ajutorul Asociației de Dezvoltare Româno-Germană. Este vorba despre „Schema de ajutor de minimis pentru atragerea de investiţii şi crearea de noi locuri de muncă pe teritoriul municipiului Satu Mare”, document aprobat de Consiliul Local la finalul anului trecut.


    Obiectivul general al prezentei scheme îl constituie dezvoltarea economico-socială a Municipiului Satu Mare prin atragerea de investiţii generatoare şi creatoare de noi locuri de muncă. Obiectivele specifice ale prezentei scheme sunt crearea de noi locuri de muncă în regiune, cu efecte imediate asupra reducerii ratei şomajului, respectiv creşterii gradului de ocupare al forţei de muncă; stimularea întreprinderilor locali prin acordarea de facilităţi fiscale în vederea realizării de investiţii în regiune, cu efecte imediate asupra dezvoltării economico-sociale a regiunii. Facilităţile fiscale care se pot acorda întreprinderilor pentru realizarea unei investiţii iniţiale sunt reducerea sau scutirea de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren, în funcţie de valoarea investiţiilor efectuate şi a numărului de noi locuri de muncă create ca urmare a realizării investiţiilor.
    Concret, pentru investiţiile care au o valoare intre 100.000- 300.000 euro echivalent în lei şi care conduc la crearea a cel puţin 10 noi locuri de muncă în municipiul Satu Mare, ca urmare a realizării a unei investiţii iniţiale, se acordă o reducere de 50 % la plata impozitului pe clădiri şi o scutire de la plata impozitului pe teren aferent investiţiei. Pentru investiţii care au o valoare intre   300.000- 1.000.000 euro echivalent în lei şi care conduc la crearea a cel puţin 30 noi locuri de muncă în municipiul Satu Mare, ca urmare a realizării a unei investiţii iniţiale, se acordă o reducere de 65% la plata impozitului pe clădiri şi o scutire de la plata impozitului pe teren aferent investiţiei. Pentru investiţiile care au o valoare intre 1.000.000 – 3.000.000 euro echivalent în lei şi care conduc la crearea a cel puţin 100 noi locuri de muncă în municipiul Satu Mare, ca urmare a realizării a unei investiţii iniţiale, se acordă o reducere de 75 % la plata impozitului pe clădiri şi o scutire integrală de la plata impozitului pe teren aferent investiţiei. Pentru investiţiile care au o valoare mai mare de 3.000.000 euro echivalent în lei şi care conduc la crearea a cel puţin 200 noi locuri de muncă în municipiul Satu Mare, ca urmare a realizării a unei investiţii iniţiale, se acordă o reducere  de 100 %  la plata impozitului pe clădiri şi o scutire integrală de la plata impozitului pe teren aferent investiţiei.
    Bogdan Tulbure



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img