Internetul, transformat în farmacie

medicament

Spaţiul virtual s-a transformat în ultimii ani într-o adevărată farmacie. Preţurile rezonabile şi oferta variată de pastile care se comercializează pe Internet tentează tot mai mulţi români. Nici sătmărenii nu puteau face excepţie de la regulă, aşa că numărul celor care aleg să îşi cumpere medicamente de pe diverse site-uri care se ocupă cu astfel de afaceri este într-o continuă creştere.

Iar dacă la început, în spaţiul virtual se găseau doar câteva pastile, acum numărul lor a crescut considerabil. La fel ca şi cel al consumatorilor. Acesta este şi motivul pentru care cadrele medicale trag din ce în ce mai des semnale de alarmă asupra faptului că acest comerţ, care înfloreşte cu fiecare zi ce trece, poate dăuna organismului uman. De la medicamentele pentru slăbit, până la cele pentru probleme erectile sau pentru renunţarea la fumat, sunt printre cele mai căutate şi  cumpărate medicamente de pe Internet.

Și falsificate și periculoase
Peste 50 la sută din medicamentele vândute în spaţiul virtual sunt falsificate. Iar printre cele mai vândute produse online se numără cele pentru potenţă, pastilele pentru slăbit şi suplimentele alimentare. Uşurinţa cu care pot fi procurate, fără a fi nevoie de reţetă, oferta diversă şi, uneori, un preţ mai scăzut sunt motive pentru care multe persoane preferă să cumpere de pe Internet, în loc să meargă la o farmacie. “Eu nu recomand cumpărarea de medicament pe care medicul nu le-a recomandat, darămite de pe Internet. Mi se pare un risc inutil la care se supun cei care preferă să creadă nenumăratele reclame mincinoase care se fac diverselor produse. Iar faptul că au fost cazuri în care consumul unor pastile de slăbit cumpărate de pe diverse site-uri le-a provocat celor care le-au consumat diverse boli şi probleme ar trebui să ne dea tuturor de gândit”, ne-a declarat o farmacistă.

Românii, campioni la automedicamentaţie
Medicii atrag atenţia asupra riscurilor la care se supun toţi cei ce aleg spaţiul virtual în detrimentul farmaciilor. Cele mai multe medicamente contrafăcute provin din China, dar pe listă figurează şi alte ţări, precum Iordania, SUA, Israel şi Canada, care fac comerţ ilegal cu sănătatea omului. De obicei, cumpărătorii acestor produse sunt atraşi de preţul lor scăzut şi de posibilitatea de a le putea procura fără reţetă.
Medicii avertizează populaţia despre efectele negative pe care le pot avea medicamentele contrafăcute asupra pacienţilor. Ei susţin că, pe lângă impactul direct asupra sănătăţii, pilulele contrafăcute cresc riscul dezvoltării unor rezistenţe microbiene. Specialiştii spun că fiecare pacient tratat necorespunzător poate deveni ţinta microbilor, care se pot dezvolta, devenind o ameninţare şi mai mare la adresa sănătăţii publice. Iar românii sunt campioni când vine vorba la a lua medicamente după ureche. Şi farmaciştii sunt de părere că ceea ce se comercializează pe Internet nu poate fi benefic pentru sănătatea umană.
Bogdan Tulbure

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Felicitări tuturor locuitorilor județului Satu Mare. Județul Satu Mare este singurul județ din România cu mai puțin de 100 de îmbolnăviri constatate

Faptul că județul Satu Mare  are cel mai mic număr de îmbolnăviri cu COVID - 19 se cunoaște de câteva zile. Nu cred că...

Mircea Govor: “Consider că aceste alegeri locale vor fi de fapt ale primarilor în funcție!”

Prezent miercuri seara în cadrul emisiunii Actualitatea sătmăreană de la Nord VestTV, Mircea Govor, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, a făcut o radiografie a...

ULUITOR. Patru VINDECAȚI în doar 24 de ore la Satu Mare. Mai sunt doar DOUĂ CAZURI active

Un lucru excepțional s-a petrecut în ultimele 24 de ore în județul Satu Mare. Prefectura a anunțat că în ultima zi au fost vindecați...

PSD: “Klaus Iohannis nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său”. Acuzaţii grave la adresa Guvernului Orban

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, îi reproşează preşedintelui Klaus Iohannis că “nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său, de...

Informarea președintelui privind Starea de Urgență. Ce măsuri sunt propuse pentru îmbunătățirea capacității de răspuns

Președintele Klaus Iohannis a transmis joi Parlamentului o informare care se întinde pe 58 de pagini, privind acțiunile luate în timpul celor 2 luni...