Intervenţii mai multe, timp de reacţie mai bun

isu

Conducerea Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Someş” Satu Mare şi-a prezentat marţi bilanţul activităţii pe primele şase luni ale acestui an. La eveniment au participat comandantul ISU Satu Mare, colonelul Gheorghe Dan, subprefectul Altfatter Tamas, respectiv preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef.

Concluzia raportului este una foarte bună, în condiţiile în care timpul de reacţie s-a îmbunătăţit în mod evident faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cu o treime mai multe cazuri în acest an
Dacă în primele şase luni ale anului 2014 au fost înregistrate 2.322 de intervenţii, în primele şase luni ale anului 2015 se înregistrează un număr de 3.145 de intervenţii, cu o creştere de aproape 35%. Printre intervenţiile din acest an se numără 140 incendii: 46 incendii de vegetaţie şi altele; 2.730 intervenţii S.M.U.R.D. (2.633 ajutor medical de urgenţă, 83 asistenţă persoane, 14 intervenţii pentru descarcerare); 75 deplasări întoarse din drum; 36 deplasări fără intervenţie; 38 asigurarea/supravegherea zonei de producerea probabilă a situaţiei de urgenţă; 19 alte intervenţii; 11 alarme/alerte false; 43 alte situaţii de urgenţă (16 fenomene meteo periculoase, 11 intervenţii pentru asanarea teritoriului de muniţie neexplodată, o urgenţă radiologică); 5 intervenţii pentru salvarea animalelor.

Timp de răspuns şi intervenţie îmbunătăţit
Potrivit şefului Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Someş” Satu Mare, colonelul Gheorghe Dan, timpii de răspuns şi intervenţie s-au îmbunătăţit în mod evident. Astfel, timpul mediu de răspuns la incendii s-a îmbunătăţit de la 10 minute 48 secunde în prima jumătate a anului trecut, la 9 minute 46 secunde în prima jumătate a acestui an. De asemenea, timpul mediu de intervenţie la incendii s-a îmbunătăţit de la 67 minute 14 secunde în prima jumătate a anului trecut, la 66 minute 44 secunde în prima jumătate a acestui an.

Zeci de localităţi ajutate de ISU
Situaţiile de urgenţă produse pe teritoriul judeţului în anul 2015 au afectat 41 de localităţi, respectiv Halmeu, Craidorolţ, Batarci, Bogdand, Corund, Ser, Babţa, Supuru de Sus, Supuru de Jos, Giorocuta, Dobra, Sechereşa, Hurezu Mare, Pomi, Borleşti, Crucişor, Poiana Codrului, Iegherişte, Bârsău de Sus, Bârsău de Jos, Săcăşeni, Porumbeşti, Ardud, Beltiug, Bolda, Ghirişa, Giungi, Răteşti, Şandra, Vetiş, Turţ, Gherţa Mare, Doba, Păulean, Satu Mare, Sătmărel, Terebeşti, Acâş, Mihăieni, Unimăt şi Dara.

Mii de locuinţe afectate
În urma situaţiilor de urgenţă au fost afectate 2.198 de locuinţe, din care trei în pericol de prăbuşire, 3.424 de anexe afectate şi 57 de obiective social-economice. De asemenea, au fost afectate 23.651,75 ha terenuri arabile, 2.143 ha păşuni, 320 ha păduri şi 137 ha vii şi livezi.

Mii de deficienţe constatate
Reprezentanţii ISU Satu Mare au organizat şi desfăşurat 538 inspecţii de prevenire, controale de fond şi tematice, pe timpul cărora au fost constatate 3.970 deficienţe, cauze generatoare de incendii cât şi alte încălcări de la norme în domeniul situaţiilor de urgenţă, fiind înlăturate operativ 1.182 dintre acestea. Inspectorii din cadrul Inspecţiei de Prevenire au menţinut exigenţa şi fermitatea în modul de aplicare a legalităţii pentru încălcările normelor constatate, astfel că pentru deficienţele constatate pe timpul controalelor s-au aplicat 271 de sancţiuni contravenţionale cu amendă în sumă de 370.500 lei şi 2.755 avertismente.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Felicitări tuturor locuitorilor județului Satu Mare. Județul Satu Mare este singurul județ din România cu mai puțin de 100 de îmbolnăviri constatate

Faptul că județul Satu Mare  are cel mai mic număr de îmbolnăviri cu COVID - 19 se cunoaște de câteva zile. Nu cred că...

Mircea Govor: “Consider că aceste alegeri locale vor fi de fapt ale primarilor în funcție!”

Prezent miercuri seara în cadrul emisiunii Actualitatea sătmăreană de la Nord VestTV, Mircea Govor, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, a făcut o radiografie a...

ULUITOR. Patru VINDECAȚI în doar 24 de ore la Satu Mare. Mai sunt doar DOUĂ CAZURI active

Un lucru excepțional s-a petrecut în ultimele 24 de ore în județul Satu Mare. Prefectura a anunțat că în ultima zi au fost vindecați...

PSD: “Klaus Iohannis nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său”. Acuzaţii grave la adresa Guvernului Orban

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, îi reproşează preşedintelui Klaus Iohannis că “nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său, de...

Informarea președintelui privind Starea de Urgență. Ce măsuri sunt propuse pentru îmbunătățirea capacității de răspuns

Președintele Klaus Iohannis a transmis joi Parlamentului o informare care se întinde pe 58 de pagini, privind acțiunile luate în timpul celor 2 luni...