Judeţul Satu Mare se transformă în grânarul României

grau

În ciuda vicisitudinilor vremii, judeţul Satu Mare are producţii record la cerealele păioase. Producţia medie estimată la grâu, de circa 4.000 de hectare, putea fi şi mai mare dacă culturile din zona de sud a judeţului nu ar fi fost calamitate de grindina căzută la sfârşitul lunii mai. În aceste condiţii, judeţul ar înregistra surplus la grâu.

Producţii record
Potrivit specialiştilor din cadrul Direcţiei Agricole Satu Mare, atât producţiile medii obţinute la orz şi rapiţă, cât şi cele estimate la grâu şi orzoaică sunt net superioare faţă de cele realizate anul trecut.
Recoltatul orzului şi rapiţei este aproape de final în judeţul Satu Mare. Astfel, potrivit consilierului superior pe probleme vegetale din cadrul Direcţiei Agricole Satu Mare, Mircea Tudor, din cele 2.200 de hectare cultivate cu orz, până în prezent au fost secerate circa 2.000 de hectare, producţia medie obţinută fiind de 4.000 kg la hectar, sensibil mai mari decât anul trecut când au fost de 3.300 kg la hectar. De asemenea, la rapiţă, au fost recoltate peste 7.200 de hectare din cele circa 8.500 cultivate în judeţ, fiind obţinută o producţie medie de 2.700 kg la hectar.
În prezent, se află în plină desfăşurare secerişul la grâu şi triticale. Conform celor afirmate de Mircea Tudor, până în prezent au fost secerate circa 40% din cele 33.250 de hectare cultivate cu grâu. Producţia medie estimată la grâu este de 4.000 de kg la hectar, mult superioară faţă de anul precedent când a fost de circa 3.500 de kg la hectar. La triticale, au fost recoltate circa o mie de hectare din cele 8.770 cultivate, fiind prognozată o producţie medie de circa 4.000 de kg la hectar.

Producţia medie putea fi mai mare
Consilierul superior pe probleme vegetale din cadrul Direcţiei Agricole Satu Mare, Mircea Tudor, a afirmat că producţia medie la cerealele păioase în judeţ putea fi şi mai mare dacă grindina căzută la sfârşitul lunii mai nu ar fi calamitat culturile din partea de sud a judeţului (Ardud-Acâş). La baza acestor afirmaţii stau producţiile foarte mari obţinute în anumite zone agricole ale judeţului, cum ar fi Carei, unde au fost recoltate şi 6.500-7.000 de kg de grâu de pe un hectar cultivat.

Surplus de grâu
Dacă producţia medie estimată la grâu se confirmă până la finalul secerişului, s-ar obţine 133.000 de tone de grâu, care nu numai că ar acoperi necesarul de grâu în judeţ pentru un an de zile, care potrivit specialiştilor din agricultură este cuprins între 90.000 şi 100.000 de tone, dar ar crea şi un surplus de aproape 35.000 de tone de grâu. “Cel puţin cantitativ, producţiile la cereale, în special la grâu, sunt net superioare faţă de cele de anul trecut. Sperăm ca secerişul să se desfăşoare în bune condiţii în continuare şi să nu avem calamităţi, iar producţiile medii estimate să se confirme până la final”, a mai spus Mircea Tudor.
Producţiile mari de grâu au dus automat şi la scăderea preţului, lucru care îi nemulţumeşte pe fermierii sătmăreni. În mod normal, reducerile de preţuri la grâu ar trebui să atragă după sine şi scăderea preţului la pâine, însă rămâne de văzut dacă se va întâmpla şi acest lucru.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Felicitări tuturor locuitorilor județului Satu Mare. Județul Satu Mare este singurul județ din România cu mai puțin de 100 de îmbolnăviri constatate

Faptul că județul Satu Mare  are cel mai mic număr de îmbolnăviri cu COVID - 19 se cunoaște de câteva zile. Nu cred că...

Mircea Govor: “Consider că aceste alegeri locale vor fi de fapt ale primarilor în funcție!”

Prezent miercuri seara în cadrul emisiunii Actualitatea sătmăreană de la Nord VestTV, Mircea Govor, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, a făcut o radiografie a...

ULUITOR. Patru VINDECAȚI în doar 24 de ore la Satu Mare. Mai sunt doar DOUĂ CAZURI active

Un lucru excepțional s-a petrecut în ultimele 24 de ore în județul Satu Mare. Prefectura a anunțat că în ultima zi au fost vindecați...

PSD: “Klaus Iohannis nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său”. Acuzaţii grave la adresa Guvernului Orban

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, îi reproşează preşedintelui Klaus Iohannis că “nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său, de...

Informarea președintelui privind Starea de Urgență. Ce măsuri sunt propuse pentru îmbunătățirea capacității de răspuns

Președintele Klaus Iohannis a transmis joi Parlamentului o informare care se întinde pe 58 de pagini, privind acțiunile luate în timpul celor 2 luni...