Lupte violente în Ucraina, la 70 km de graniţă

mukacevo

La nici 70 de kilometri de PTF Halmeu, în oraşul Mukacevo, a izbucnit sâmbătă un schimb de focuri între forţele de ordine ucrainene şi ultranaţionalişti din cadrul grupării Pravîi Sektor. Miza conflictului armat pare să fi fost controlul asupra contrabandei cu ţigări, o importantă sursă de venit disputată de ultranaţionalişti şi alte grupări criminale din Transcarpatia. Conflictul armat ar trebui să alarmeze autorităţile române în condiţiile în care gruparea Pravîi Sektor are numeroşi adepţi în localităţile ucrainene situate în apropierea PTF Halmeu.

Doi morţi în schimbul de focuri
Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte câteva rănite sâmbătă într-un schimb de focuri în vestul Ucrainei între ultranaţionalişti puternic înarmaţi ai grupării paramilitare Pravîi Sektor (Sectorul de Dreapta) şi forţele de ordine, relatează AFP. Bilanţul acestui schimb de focuri, survenit în oraşul Mukacevo, la mai puţin de 70 de km de frontiera româno-ucraineană, era incert în cursul serii de sâmbătă. Pravîi Sektor a anunţat într-un comunicat moartea a doi dintre luptătorii săi, susţinând că au fost atacaţi de “bandiţi” afiliaţi unui deputat calificat drept “traficant de droguri” şi acuzându-i pe poliţişti că sunt în solda unui om politic prorus.
O sursă din cadrul forţelor de ordine a precizat pentru AFP că incidentul a izbucnit în timpul unei întâlniri într-o cafenea din Mukacevo a unor militanţi ai Pravîi Sektor cu “interlopi” locali, pentru “împărţirea sferelor de influenţă”. La un moment dat a izbucnit o ceartă, urmată de un schimb de focuri, a precizat parchetul regional într-un comunicat. Ajunsă la faţa locului, poliţia a fost nevoită să folosească armele din dotare. Potrivit unui fotograf al AFP, trei vehicule ale poliţiei ar fi fost incendiate la locul dramei.

Ultranaţionaliştii, somaţi să se predea
Autorităţile au lansat o “operaţiune specială” pentru dezarmarea acestei grupări în regiune, care a fost “încercuită” şi somată “să se predea”, a indicat Ministerul de Interne, care a anunţat apoi trimiterea de forţe speciale ale Gărzii Naţionale la locul incidentului. Serviciul ucrainean de securitate SBU a îndemnat duminică luptătorii din cadrul grupării paramilitare Pravîi Sektor să predea armamentul şi să se predea “pentru a evita o (nouă) baie de sânge”.

Luptă pe controlul contrabandei
Pravîi Sektor a precizat la rândul său că militanţii săi “au spart încercuirea şi s-au repliat în munţi”. Un purtător de cuvânt al Pravîi Sektor, Artem Skoropadski, a declarat că liderul mişcării, Dmitro Iaroş, nu le-a ordonat oamenilor săi să depună armele. Alt purtător de cuvânt, Oleksi Bîk, a decarat că militanţii au ridicat baricade pe străzi pentru a împiedica trupe de poliţie suplimentare să intre în Mukacevo. Un elicopter a survolat zona duminică, iar drumul către Lavki era blocat de două camioane, flancate de bărbaţi înarmaţi, transmite un fotograf AFP de la faţa locului.
O sursă din domeniul securităţii a declarat pentru AFP că schimbul de focuri de sâmbătă a avut loc în timpul unei întâlniri între ultranaţionalişti şi “criminali” locali care încercau să-şi “delimiteze sferele de influenţă” în zonă – o placă turnantă în traficul cu ţigări.

Pravîi Sektor, factor de risc
Militanţii Pravîi Sektor au o bază puternică în regiunea ucraineană Transcarpatia, cu care se învecinează judeţul Satu Mare. Imediat după izbucnirea conflictului cu separatiştii pro-ruşi, ultranaţionaliştii de la Pravîi Sektor au început să acţioneze în localităţile din Transcarpatia, încercând să mobilizeze cu forţa tineri pentru a lupta pe frontul din estul ţării. În ultima perioadă, au apărut o serie de informaţii privind implicarea celor de la Pravîi Sektor în contrabanda cu ţigări peste fâşia verde.
Potrivit aceloraşi informaţii, ultranaţionaliştii din zona apropiată graniţei cu judeţul nostru, dar şi cu Ungaria, deţin adevărate arsenale de arme de foc. Tot cei de la Pravîi Sektor au fost cei care l-au sechestrat, la începutul anului 2013, pe fostul şef al Vămii Chop, Szerhij Harcsenko, obligându-l, sub ameninţarea armelor, să mărturisească afacerile corupte din sistemul vamal ucrainean.

Szasz Lorand

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ULUITOR. Patru VINDECAȚI în doar 24 de ore la Satu Mare. Mai sunt doar DOUĂ CAZURI active

Un lucru excepțional s-a petrecut în ultimele 24 de ore în județul Satu Mare. Prefectura a anunțat că în ultima zi au fost vindecați...

PSD: “Klaus Iohannis nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său”. Acuzaţii grave la adresa Guvernului Orban

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, îi reproşează preşedintelui Klaus Iohannis că “nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său, de...

Informarea președintelui privind Starea de Urgență. Ce măsuri sunt propuse pentru îmbunătățirea capacității de răspuns

Președintele Klaus Iohannis a transmis joi Parlamentului o informare care se întinde pe 58 de pagini, privind acțiunile luate în timpul celor 2 luni...

Ambulanţierii se pregătesc de protest. Guvernul a contestat la CCR legea prin care li se acordă stimulente

Ambulanţierii sunt pregătiţi să protesteze, după ce Guvernul PNL a contestat legea prin care li se acordă stimulente în pandemie. Potrivit unui comunicat de...

Lucrurile o iau razna

Din ceea ce am fost cândva țara cu una dintre cele mai bune strategii de a ține sub control pandemia de coronavirus, atâta vreme...