Ministrul Agriculturii, în vizită două zile la Satu Mare

daniel-constantin

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, se va afla, începând de azi, timp de două zile în judeţul Satu Mare. Acesta va susţine patru conferințe de informare și prezentare a PNDR 2014 – 2020 și va vizita două proiecte finanțate prin PNDR 2007 – 2013.

Prima vizită a ministrului Daniel Constantin în judeţ va fi făcută azi, la ora 11.00, la crama Weingut Brutler & Lieb din localitatea Beltiug. Apoi, Caravana PNDR 2020 se va deplasa, alături de ministrul Daniel Constantin, la Tăşnad, unde va participa, de la ora 12.15, la prima conferinţă de prezentare a programelor de finanţare pentru perioada 2014-2020. Tot la Tăşnad, ministrul Agriculturii va vizita, de la ora 13.40, Proiectul PNDR finanțat prin Măsura 123 „Modernizare ;i dezvoltarea capacităţilor de stocare şi procesare a producţiei agricole la SC Agrind SA Tăşnad”, finanțare PNDR în valoare de 385.965 euro.

După ce va lua masa de prânz la Carei, ministrul Daniel Constantin şi Caravana PNDR 2020 se vor deplasa la Valea Vinului unde, cu începere de la ora 17.00, va avea loc a doua conferinţă de prezentare a proiectelor de finanţare ce pot fi accesate prin PNDR 2014 – 2020.

A doua zi, mâine, ministrul Daniel Constantin va participa la cea de a treia conferinţă de prezentare a proiectelor PNDR 2014-2020, care se va desfăşura, de la ora 9.00, la Gherţa Mică. În continuarea programului, de la ora 11.10, ministrul Agriculturii va vizita “Ferma de creştere a păsărilor” de la Medieşu Aurit, finanțare PNDR în valoare de 999.417 euro. Tot mâine, cu începere de la ora 14.30, Caravana PNDR 2020 şi ministrul Daniel Constantin vor poposi la Botiz unde va avea loc cea de a patra sesiune de informare a proiectelor ce pot fi finanţate prin PNDR 2014-2020. Aceasta va fi şi ultima manifestare la care va participa ministrul Agriculturii în judeţul Satu Mare.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

PSD: “Klaus Iohannis nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său”. Acuzaţii grave la adresa Guvernului Orban

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, îi reproşează preşedintelui Klaus Iohannis că “nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său, de...

Informarea președintelui privind Starea de Urgență. Ce măsuri sunt propuse pentru îmbunătățirea capacității de răspuns

Președintele Klaus Iohannis a transmis joi Parlamentului o informare care se întinde pe 58 de pagini, privind acțiunile luate în timpul celor 2 luni...

Ambulanţierii se pregătesc de protest. Guvernul a contestat la CCR legea prin care li se acordă stimulente

Ambulanţierii sunt pregătiţi să protesteze, după ce Guvernul PNL a contestat legea prin care li se acordă stimulente în pandemie. Potrivit unui comunicat de...

Lucrurile o iau razna

Din ceea ce am fost cândva țara cu una dintre cele mai bune strategii de a ține sub control pandemia de coronavirus, atâta vreme...

Peste 30 de concurenți la etapa Baja Satu Mare

La finalul acestei săptămâni, între 10-12 iulie, Satu Mare va găzdui prima etapă a Campionatul Național de Rally Raid România. Organizatorii evenimentului sunt NSM Motorsport...