Peste 600 de contestaţii depuse la Bac

conte1

După afișarea rezultatelor la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie, în judeţul Satu Mare au fost depuse un număr de 610 contestații. Cele mai multe dintre acestea au fost depuse la Limba și literatura română – 245. Urmează la mare distanţă Geografia – 91, Matematica – 87, Biologie – 52, Istorie – 49, Limba şi literatura maternă – 47, Informatică – 22, Chimie – 11 şi Fizică – 6.

Contestațiile vor fi soluţionate în perioada 8-9 iulie, iar în data de 10 iulie vor fi afișate rezultatele finale.
Reamintim faptul că procentul de promovabilitate în judeţ a fost de 73,41%, cu zece procente mai mare decât anul trecut, ceea ce situează judeţul nostru pe locul 10 pe ţară. Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare, la prima sesiune de Bacalaureat din acest an s-au înscris 2.666 de candidaţi din care au fost prezenţi 2.587, 79 fiind absenţi. Dintre cei prezenţi, 1.899 au fost declaraţi admişi, astfel că procentul de promovabilitate a fost de 73,41%. Astfel, trei din patru candidaţi din judeţ au reuşit să promoveze examenul maturităţii.
Dintre cei declaraţi admişi, o pondere de 23,27% au avut medii cuprinse între 6-6,99, 28,69% – medii cuprinse între 7-7,99, 30,01% – medii cuprinse între 8-8,99 şi 18,00% cu medii cuprinse între 9-9,99. Din păcate, niciunul dintre candidaţii sătmăreni nu a obţinut nota maximă.
Florin Dura

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

INVESTIȚIE. Sătmarul, LEGAT la AUTOSTRĂZILE EUROPEI. Drum EXPRES la Satu Mare

Județul și municipiul Satu Mare vor avea acces rapid la autostrăzile Europei, iar sătmăreni vor putea ajunge în scurt timp în cel puțin trei...

Cum poți scăpa cel mai ușor și elegant de unul care “îți stă în gât”?!?

Mare sărbătoare și îngâmfarea maximă pe viitorul candidat la CJ din partea PNL! Și-a aunțat marea victorie și faptul că e liderul de facto...

“Aţi ţinut românii închişi în case şi aţi distrus economia, în timp ce şmecherii PNL s-au îmbogăţit pentru trei generaţii”

Preşedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu l-a acuzat luni, în plenul Camerei Deputaţilor, pe premierul Ludovic Orban, spunând că acesta a profitat de pandemie...

Cozmin Guşă, mesaj pentru Ludovic Orban: “Românii vă consideră mai corupţi decât guvernările PSDragnea”

Cozmin Guşă a comentat, prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook, rezultatele primului sondaj post-pandemie realizat de CURS. Analistul politic a tras cinci concluzii,...

O șansă pentru Mani Gyenes…

Ediţia 2020 a raliului Red Bull Romaniacs, programată iniţial pentru 21-25 iulie, a fost amânată pentru perioada 27-31 octombrie din cauza pandemiei de coronavirus,...