Referendumul din Călineşti Oaş nu poate fi organizat

referendum

Serviciul juridic şi contencios administrativ din cadrul Instituţiei Prefectului a analizat Hotărârea nr.21/2015 privind organizarea unui referendum local, adoptată de Consiliul Local Călinești Oaș în ședința extraordinară din data de 22 iunie 2015.

Angajaţii Prefecturii au constatat faptul că, potrivit prevederilor art.61 din Legea nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, completată și modificată, cheltuielile pentru organizarea și desfășurarea referendumului local se suportă din bugetul comunei. Prin adresa Serviciului Fiscal Orăşenesc Negreşti Oaş nr.114514/09.06.2015 se comunică faptul că întrucât pe numele comunei Călinești Oaș sunt depuse mai multe adrese de înființare a popririi, nu se vor putea deconta cheltuieli până la achitarea acestora, cu excepția cheltuielilor care se încadrează la art.781, alin.5 din Codul de Procedură Civilă. De asemenea, din informarea Primarului comunei Călineşti Oaş nr.512/07.07.2015, transmisă Prefectului Judeţului Satu Mare, rezultă faptul că nu se pot face plăţi necesare organizării referendumului şi că în mod cu totul inexplicabil cu ducerea la îndeplinire a acestor hotărâri a fost însărcinat primarul. Având în vedere prevederile legale în vigoare, în actualele condiţii, referendumul local aprobat prin Hotărârea nr.21/2015 de către Consiliul Local Călineşti Oaş nu se va putea organiza.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu, potrivit prevederilor art.46 alin.2 din Legea nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, completată și modificată, a informat de îndată Ministerul Afacerilor Interne cu privire la Hotărârea nr.21/2015 adoptată de Consiliul Local Călinești Oaș, precum și cu privire la situația financiară în care se află în prezent comuna Călinești Oaș, în vederea identificării unor măsuri ce se impun a fi aplicate pentru soluţionarea acestei speţe.

Szasz Lorand

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Guvernul ia în calcul revenirea la starea de urgenţă. SURSE

Potrivit unor surse Adevărul, la propunerea medicilor, Guvernul Orban ia în calcul reintroducerea stării de urgenţă în zonele în care s-au înregistrat foarte multe...

Marcel Ciolacu, despre legea carantinării şi izolării. “Nu putem vota această lege. Am o dezamăgire personală faţă de Klaus Iohannis”

Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD, a declarat, luni, că parlamentarii social-democraţi nu vor vota în Senat “până când prim-ministrul şi ministrul Sănătăţii nu...

Gabriel Leș: Legea privind carantinarea și este o aberație juridică

Senatorul PSD de Satu Mare, fostul ministrul al Apărării, Gabriel Leș, spune că Legea privind carantinarea și izolarea pe care guvernul Orban o vrea...

Marcel Ciolacu: “Când vom depune moţiunea, ea trece 100%. În acest moment avem 204 voturi”

Comitetul Executiv al PSD s-a reunit luni pentru a discuta felul în care parlamentarii partidului vor vota în privinţa legii carantinării, iar la sfârşitul...

Handicapat… pe jumătate

Este greu de răspuns de ce parchează unii peste linii, așa cum se vede în imaginea alăturată publicată de activiștii de la DriversSM. Desigur,...