Fostul fundaş de la Olimpia şi Dinamo Bucureşti, sătmăreanul Raul Crişan evoluează de trei ani în Germania iar în această vară s-a transferat de la TSV Ansbach la TSV Ilshoven. Practic fundaşul sătmărean a rămas la nivelul ligii a 5-a după ce fosta lui echipă, TSV Ansbach a retrogradat la finele sezonului trecut.
„Practic am rămas la nivelul ligii a 5-a doar că pretenţiile sunt altele. La Ilshoven se vrea promovarea , avem condiţii mult mai bune şi cred că şi lotul e mai echilibrat” ne a spus Raul Crişan care în această săptămână a fost învoit de la echipă pentru că sâmbătă are programată nunta la Satu Mare.
„În vară când am semnat cu ei le-am spus de nuntă şi de faptul că nu mai pot renunţa deoarece totul e programat. M-au înţeles şi sâmbătă voi avea cununia religioasă şi nunta” a mărturisit Raul Crişan.
Legat de noua lui echipă, Crişan are doar cuvinte de laudă. „După părerea mea e cel mai organizat club la care am evoluat în cariera mea. Nici la Dinamo n-a fost totul atât de bine pus la punct ca la Ilshoven. Poate că asta e comparaţia între fotbalul german şi cel de la noi. La ei deja de la liga a 5-a nu e lăsat niciun lucru la voia întâmplării”, a povestit Crişan care a rămas surprins că de la club a primit inclusiv au autoturism Mercedes , de serviciu cu combustibilul plătit de club. „E pentru deplasarea la antrenamente , dar pot să l folosesc şi în interes personal. Am mai spus o, liga a 5 a la ei ca ritm de joc se compară cu liga a 2 a de la noi dar ca organizare sunt mult peste ce e la noi”, a mai spus Raul Crişan care e singurul stranier din lotul celor de la Ilshoven.
În perioada scurtă de şedere la Satu Mare, printre pregătirile de nuntă, Crişan şi a făcut timp şi pentru fotbal. A fost în tribună la meciul Olimpia- UTA , iar luni şi a vizitat fostul antrenor şi a participat la un antrenament al juniorilor de la LPS la grupa lui Dacian Nastai.
„Mă doare sufletul când văd cum arată baza Someşul la care am crescut. Nu pot face comparaţie cum e în Germania şi cum se pregătesc copii la Satu Mare. Noi la club de liga a 5 a jucăm meciurile oficiale la ora 21.45 în nocturnă. Avem teren de antrenament, unul sintetic, mai multe terenuri de dimensiuni mici pentru copii. Numai aşa poţi fi la un nivel înalt dacă oferi condiţii normale de antrenament echipelor de la club” a încheiat cu o oarecare tristeţe-n glas Raul Crişan.
Raul Crişan se va cununa religios sâmbătă la ora 16 la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare iar apoi masa şi dansul vor avea loc la Cortul de evenimente Dana.
Casă de piatră!
Florin Mureşan