Avocatul Gerenyi Istvan, reţinut pentru luare de mită



gerenyiAvocatul sătmărean Gerenyi Istvan a fost reţinut în noaptea de luni spre marţi de procurorii Serviciului Teritorial Oradea al DNA, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Alaltăieri după-amiază, procurorii anticorupţie au efectuat percheziţii la domiciliul şi la cabinetul avocatului, situat pe strada Horea din municipiul Satu Mare.

Potrivit unor surse judiciare, Istvan Gerenyi, fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, este acuzat că în anul 2012 ar fi pretins 40.000 euro în numele unui complet de judecată al Curţii de Apel Oradea de la trei contrabandişti cu ţigări care îi erau clienţi. În schimbul sumei, avocatul le-a promis că va obţine de la judecători eliberarea lor din arest preventiv, dar şi o condamnare blândă, la o pedeapsă cu suspendarea executării. Din suma cerută, Gerenyi ar fi încasat jumătate, iar cei trei contrabandişti au şi obţinut soluţiile dorite, însă ulterior Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat sentinţa dată de instanţa orădeană şi a dispus rejudecarea cauzei. La noul proces, dosarul a ajuns la un alt complet de judecată, care a decis să-i trimită în spatele gratiilor. Istvan Gerenyi, cunoscut drept avocatul preferat al interlopilor romi din Satu Mare, a fost prezentat în cursul zilei de ieri magistraţilor Curţii de Apel Oradea cu propunere de arestare preventivă. Până la închiderea ediţiei, magistraţii orădeni nu se pronunţaseră în privinţa emiterii mandatului de arestare.

Istvan Gerenyi a fost șantajat anul trecut de interlopii Bia și Biuță din Satu Mare, care i-au cerut să le plătească suma de 5.000 de euro. Cei doi l-au amenințat că, în cazul în care nu le dă suma cerută, îi vor omorî soția și copilul. În plângerea depusă la Poliție, avocatul susține că cei doi i-ar fi cerut înainte de Paște 5.000 de euro, ca să nu răspândească vestea în oraș că în trecut i-ar fi împrumutat niște bani cu camătă. Cum avocatul i-a refuzat, după câteva zile a primit amenințări cu moartea la adresa familiei lui. Revoltat, Gerenyi a depus plângere împotriva interlopilor şantajişti la Poliție.

Szasz Lorand





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts