Cu caiacele pe Someş şi cu bicicletele pe dig



caiac2

La Satu Mare au fost organizate, sâmbătă dimineaţa, o serie de evenimente în cadrul Săptămânii Mobilităţii Europene prin care este promovat transportul alternativ. Astfel, a avut loc o deplasare cu caiacele pe Someş până în Ungaria, dar şi un tur ciclist pe malul râului până la ştrandul din Csenger.

Interes pentru caiace
În jurul orei nouă, de la baza podului Decebal, de pe malul stâng al Someşului, circa 40 de iubitori ai acestui sport s-au îmbarcat în caiace şi s-au îndreptat, pe râul Someş, spre Ungaria. “Aceste manifestări sunt organizate cu ocazia Zilei Mobilităţii Europene. Mesajul nostru este să punem la o parte maşinile şi să folosim mijloacele de transport alternativ, mijloacele de transport comun, mersul pe jos, cu bicicletele, cu caiacele. Suntem azi, în această frumoasă zi, aici, pe malul stâng al Someşului, unde ne-am adunat pentru a da startul mersului cu caiacele pe Someş. Acţiunea este organizată de către Asociaţia Caiaciştilor Sătmăreni. Sunt pregătite 20 de caiace pentru această activitate, adică cel puţin 40 de oameni vor face deplasarea până în Ungaria cu acest mijloc de transport pe Someş”, a spus directorul APM, Bekessy Elisabeta.

Printre cei care au încercat senzaţia trăită în caiace s-au aflat şi câţiva elevi şi profesori din Turcia, care se află în această perioadă la Satu Mare în cadrul unui proiect Comenius, membrii Asociaţiei caiaciştilor Satu Mare, dar şi simpli sătmăreni. “În această zi, a mobilităţii europene, încercăm să prezentăm sătmărenilor o altă modalitate de transport în afară de maşini. Vom merge până în Csenger, şi de acolo ne întoarcem cu bicicletele. Ne bucură faptul că tot mai mulţi sătmăreni se arată interesaţi de caiace, iar numărul membrilor asociaţiei noastre creşte în fiecare săptămână”, a spus preşedintele Asociaţiei Caiaciştilor Sătmăreni, Kegyes Rudolf.

Sătmărenii care au luat parte la această manifestare s-au arătat încântaţi de faptul că li se oferă posibilitatea de a face mişcare. Este o şansă de a face mişcare ceea ce ar trebui să bucure pe toţi cetăţenii municipiului şi judeţului Satu Mare. Vrem să profităm de această frumoasă zi de toamnă pentru a face mişcare în cadrul Săptămânii Mobilităţii Europene. Am încercat acest sport anul trecut, m-a prins într-o oarecare măsură acest microb, şi vreau să profit de fiecare ocazie să particip la aceste manifestări”, a spus sătmăreanul Virgil Dragoş.

După ce au pornit de lângă podul Decebal, caiaciştii au trecut graniţa în Ungaria, având punct terminus ştrandul din Csenger.

caiac4

Marş ciclist
O oră mai târziu, de la baza podului Decebal, dar de pe malul drept al Someşului, a fost dat startul unui marş ciclist la care s-au aliniat peste o sută de biciclişti sătmăreni. Marșul a avut ca traseu cap pod Decebal mal drept Someș- pod Golescu – mal stâng Someș– Oar – trecerea de frontieră – Ștrandul din Csenger- Ungaria.

Restul manifestărilor derulate pentru marcarea Săptămânii Mobilităţii Europene au continuat sâmbătă după-amiază la Csenger, organizatorii pregătind o serie de surprize pentru participanţi.

Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts