Deplasare grea la Sibiu



Handbal3

Handbaliştii de la CSM Satu Mare vor să dubleze victoria din prima etapă cu U Cluj, în acest week-end la Sibiu. HC din localitate are câţiva jucători experimentaţi, care au jucat la nivelul Ligii Naţionale. Dar elevii lui Istrate au de partea lor tinereţea şi dorinţa de victorie.

Cu 11 jucători în lot, alături de antrenorul Nicolae Istrate, se va porni la drum în deplasarea spre Sibiu, în jurul orei 13.00: portarii Cioroiu, Pogyină, jucători de câmp Mateş, Ungar, Lupşe, Alisie, Raul Pop, Rogoz, Mureşan, Morar şi Varga. Cei doi interi Mureşan şi Lupşe sunt recuperaţi şi vor putea juca mai multe minute în duelul de la Sibiu. Băieţii noştri sunt încrezători că pot bifa a doua victorie consecutivă din acest debut de campionat după ce au învins U Cluj, una dintre formaţiile de top din seria B a Diviziei A.

Sibienii răspund cu Purcărea, fost component al celor de la Dinamo, sau David, trecut pe la Galaţi, doi jucători experimentaţi, valoroşi, care pot oricând face diferenţa. Aşadar avem ingredientele pentru un meci spectaculos, interesant şi totodată dificil pentru delegaţia sătmăreană.

Partida este programată duminică de la ora 11.00 şi va fi arbitrată de reşiţenii D. Gurbina şi E. Stanciu.

Mihai Merlă la CSM Bucureşti
În ceea ce-l priveşte pe portarul Mihai Merlă, tânărul a semnat cu CSM Bucureşti. Elev în clasa a 12-a, Mihai calcă pe urmele tatăului său, Adrian Merlă, cel care a apărat buturile echipei Unio în perioada de glorie, fiind un demn urmaş al celebrului Feri Schlachter.

Programul etapei a doua:
Academia Minaur – HCM Sighişoara 30-28

Azi

CSU Cluj – CSM Făgăraş

Duminică
CSM Oradea – Muhlbach Sebeş
HC Piteşti – Poli II Timişoara
HC Sibiu – CSM Satu Mare
CNE Sighişoara – CNOT Braşov
U Craiova stă





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts