Directorii de şcoli, responsabilizaţi de prefectul Avram



toxi

Nici nu a început bine noul an şcolar căci deja au apărut şi primele probleme. Toxiinfecţia alimentară produsă la Şcoala Gimnazială “Constantin Brâncoveanu” – soldată cu 11 victime în rândul copiilor – a scos la iveală şi alte nereguli.

Este vorba despre faptul că doar o singură şcoală din judeţ este acreditată pentru programul after-school. Este vorba despre Şcoala generală “Grigore Moisil” din Satu Mare. De asemenea, prefectul Eugeniu Avram le-a spus directorilor de şcoli din judeţ – convocaţi ieri în şedinţă de lucru – că sunt principalii responsabili pentru securitatea elevilor.

Şcoala nu era autorizată pentru programul after-school
Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, Călin Durla, a precizat că Şcoala “Constantin Brâncoveanu” nu era autorizată pentru programul after-school. “Şcoala trebuie să aibă un program prin care să ofere programul şcolar şcoala după şcoală. Trebuie să aibă un contract de parteneriat cu părinţii, iar acest proiect trebuia depus până în luna martie şi avizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean. Vorbim aici de nerespectarea unui termen, pe care îl vom remedia. Dacă se va depune ulterior proiectul îl vom aproba”, a spus acesta.
Călin Durla a mai declarat că doar o singură unitate de învăţământ este autorizată din acest punct de vedere la nivel judeţean. “Din cunoştinţele mele, există o singură şcoală care are proiect depus pentru programul şcoală după şcoală. Este vorba despre Şcoala Grigore Moisil”, a completat Călin Durla.

DSP continuă cercetările
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare, Dan Cojoc, a precizat că în acest caz continuă încă cercetările pentru a se stabili dacă cele două tulpini de stafilococ prelevate din mâncare şi de la victime sunt identice. “Avem nişte rezultate parţiale pe probele prelevate de la faţa locului, însemnând alimentele care s-au dat copiilor, respectiv probele biologice recoltate de la pacienţi. S-a constatat în cadrul analizelor de laborator o rădăcină de stafilococ în abele cazuri. Acum, legea ne spune că până în momentul în care nu mai facem un test comparativ ca să vedem dacă tulpinile sunt identice, până atunci rămânem la prezumţie de toxiinfecţie alimentară”, a declarat Dan Cojoc.

Directorii, direct răspunzători
Prefectul Eugeniu Avram le-a precizat ieri directorilor de şcoli din judeţ că lor le revine întreaga responsabilitate când vine vorba despre administrarea unităţilor de învăţământ. “Dumneavoastră ca şi directori răspundeţi de siguranţa elevilor. Dimineaţă, la ora 08.00, când intră elevii pe uşa şcolii şi până când ies ei sunt sub autoritatea dumneavoastră, a directorilor. Aş vrea să eliminăm orice altă ingierinţă, inclusiv a părinţilor. Dumneavoastră, ca şi directori, conduceţi şcoala, nu părinţii. Părinţii sunt parteneri, dar nu ei dirijează şcoala”, a arătat Eugeniu Avram.
Reamintim faptul că joi după amiază, 11 din cei 30 de copii de la Şcoala Gimnazială “Constantin Brâncoveanu”, aflaţi într-un program after-school, care au mâncat macaroane cu brânză adusă de o firmă de catering au ajuns la Urgenţe prezentând simptome de toxiinfecţie alimentară. Se pare că şi copii de la clasa pregătitoare C au vomitat după ce au consumat din aceeaşi mâncare. În cursul anului trecut, au mai fost înregistrate două astfel de cazuri. Unul dintre acestea s-a întâmplat în luna ianuarie 2014 la Şcoala Gimnazială Odoreu când circa 50 de elevi de la această şcoală au ajuns la urgenţe cu toxiinfecţie alimentară după ce au consumat dintr-un lot de lapte cu probleme. Un nou caz de toxiinfecţie a fost înregistrat în data de 8 mai 2014 la Grădiniţa cu Program Prelungit din Medieşu Aurit. Un număr de 14 preşcolari de la această unitate de învăţământ au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Satu Mare cu simptomele unei toxiinfecţii alimentare. Opt dintre copii au rămas internaţi pe Secţia de Boli Infecţioase.

Ciprian Bâtea





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts