Distracţie şi voie bună la Festivalul Porumbului de la Domăneşti



moftin

O nouă ediţie a Festivalului Porumbului a avut loc ieri în localitatea Domăneşti. La deschiderea oficială, au participat preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şeful Cancelariei Instituţiei Prefectului, Raul Băbţan, consilierul judeţean Pinter Jozsef şi primarul comunei Moftin, Gheorghe David. Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, i-a asigurat pe locuitorii satului Domăneşti de tot sprijinul său şi a transmis salutul vicepreşedintelui Mircea Govor. De altfel, primarul Gheorghe David a ţinut să le mulţumească preşedintelui Ştef şi vicepreşedintelui Govor pentru sprijinul acordat în vederea construirii noului pod peste Crasna din satul Domăneşti, respectiv a asfaltării drumurilor din sat.

Pe scena festivalului au evoluat cercul de muzică populară maghiară din Szamosszeg (Ungaria), grupul folcloric Dancs Lajos din Mateszalka, grupul folcloric Muguraşii Moftinului, formaţia de dansuri germane Gemeinsam Satu Mare, respectiv formaţia de dans maghiar din Domăneşti. Sergiu Vitalian-Vaida cu Nănaşii a oferit un recital de folclor românesc şi momente vesele. Programul a continuat cu recitalul de muzică populară al interpreţilor Cornelia Radocea, Florin şi Florina Mariş, apoi cu muzică maghiară de petrecere cu Liszter Sandor şi Vadrozsak (Trandafirii Sălbatici). Seara, trupa Compact a oferit un concert extraordinar live, urmat de la ora 21.00 de concertul trupei Irigy Honaljmirigy din Ungaria. Manifestările s-au încheiat cu un bal în aer liber cu DJ Lukacs din Domăneşti.
Szasz Lorand





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts