Doi fraţi s-au BĂTUT ca orbii pentru CASA părinţilor



50

Poliţiştii fost sesizați telefonic în cursul zilei de miercuri de către S. Floare, de 68 ani, din Carei, despre faptul că între cei doi fii ai săi, S. Ioan, de 37 ani, și S. Daniel, de 47 ani, a izbucnit un conflict. Polițiștii au stabilit faptul că între ce doi frați există un conflict mai vechi legat de împărțirea casei părințești, iar pe fondul acestor neînțelegeri bărbatul de 47 de ani a fost lovit de fratele său mai mic cu o lopată peste antebrațul mâini stângi. Victima a fost transportată la de urgență la Spitalului Municipal Carei unde i-au fost acordate îngrijiri medicale după care a plecat la domiciliu. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “Loviri sau alte violențe”.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts