More


    Finanţări de 58 milioane euro, atrase prin POR la Satu Mare

    =

    por

    Prin intermediul unor proiecte derulate prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, în judeţul Satu Mare au ajuns peste 58 de milioane de euro. Aceşti bani au fost folosiţi pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, de sănătate, de învăţământ, precum şi pentru alte obiective. Gradul de absorbţie a fost de 72%.

    93 de proiecte contractate
    Potrivit prezentării privind stadiul implementării Programului Operaţional Regional 2007-2013, făcut ieri de reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, judeţul Satu Mare a reuşit să atragă, prin diferite proiecte, suma de 58,17 milioane de euro. Astfel, 17,43 milioane de euro au fost alocaţi pentru dezvoltare urbană, 14,9 milioane de euro pentru infrastructură rutieră, 10,13 milioane de euro pentru infrastructură socială, 4,74 milioane pentru mediul de afaceri şi 10,98 milioane de euro pentru dezvoltarea turismului.

    Cu aceşti bani au fost finanţate trei proiecte care asigură îmbunătăţirea infrastructurii urbane şi serviciilor urbane, cinci proiecte care asigură servicii ce promovează egalitatea de şanse şi incluziune socială, două proiecte prin care au fost modernizaţi aproape 40 de km de drum judeţean. Totodată, a fost reabilitat şi modernizat ambulatoriul de specialitate al Spitalului Judeţean, au fost reabilitate şi modernizate trei centre sociale, şase unităţi de învăţământ, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost dotat cu diverse autospeciale.

    Tot în urma acestor proiecte au fost sprijinite 39 de microîntreprinderi care au creat 160 de noi locuri de muncă, trei obiective de patrimoniu cultural au fost reabilitate şi incluse în circuitul turistic şi a fost implementat un proiect de agrement. În total, au fost contractate 93 de proiecte din care 64, în valoare totală de 43,22 milioane de euro, au fost deja finalizate în timp ce 29, în valoare totală de 14,95 milioane de euro, sunt în curs de implementare.

    Proiectele trebuie finalizate până la sfârşitul anului
    Directorul ADR Nord-Vest, Marcel Boloş, prezent la această întâlnire, la care au participat reprezentanţii tuturor unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ, a arătat că proiectele trebuie finalizate până la data de 31 decembrie 2015. “Beneficiarii acestor proiecte trebuie să ştie că data de 31 decembrie 2015 este ultima zi în care se mai pot face plăţi. Tot ce depăşeşte această dată rămâne pe cheltuiala lor. Pentru a nu fi penalizaţi, beneficiarii trebuie să facă un efort substanţial pentru a încheia proiectele până la această dată. Trebuie menţionat faptul că lucrările trebuie să fie finalizate până cel târziu în data de 31 iulie 2016”, a mai arătat Marcel Boloş.

    În prezent, în judeţul Satu Mare sunt nouă proiecte cu probleme în ceea ce priveşte derularea lor, din care şase la Satu Mare, respectiv câte unul la Terebeşti, Tarna Mare şi Oraşu Nou.

    Noutăţi pentru 2015-2020
    Tot cu această ocazie, reprezentanţii ADR Nord-Vest au prezentat şi principalele noutăţi în ceea ce priveşte POR 2014-2020. Aceste proiecte pun accent pe transfer tehnologic, competitivitate IMM, dezvoltare urbană, infrastructură transport rutier, infrastructură sanitară socială şi altele.

    Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest are alocaţi 735 de milioane de euro din care 204 milioane de euro sunt destinaţi pentru eficientizarea energetică a clădirilor. Potrivit lui Marcel Boloş, Consiliul Judeţean Satu Mare a depus deja o serie de proiecte pentru modernizarea drumurilor judeţene în valoare totală de circa 92 de milioane de euro.

    Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a arătat că, prin POR 2007-2013, au fost realizate o serie de proiecte importante privind infrastructura rutieră, de sănătate şi şcolară. “Din acest program am învăţat unde am greşit şi ştim cum trebuie făcute proiectele pentru perioada următoare de finanţare pentru a atrage cât mai multe fonduri pentru dezvoltarea judeţului şi bunăstarea sătmărenilor”, a mai spus Ştef.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img