Imigranţii nu vor în România



Degeaba au propus liderii europeni ca refugiaţii din ţările afectate de război să fie distribuiţi către toate statele din Uniunea Europeană, căci imigranţii aflaţi în gara Keleti din Budapesta refuză pur şi simplu să ia în calcul varianta cererii de azil politic în ţara noastră. Mulţi dintre refugiaţii chestionaţi de către jurnaliştii din Budapesta au declarat că nici măcar nu ştiu de existenţa unui asemenea stat în cadrul Uniunii Europene. Alţii, mai bine puşi la punct cu geografia Europei, au afirmat că nu au niciun motiv să opteze pentru România pe motiv că este o ţară săracă, unde nu sunt bani şi care nu are cu ce să-i ajute.
Nu este bine primită de imigranţi nici ideea de a fi repartizaţi în mod forţat într-o anumită ţară. Imigranţii consideră că ar fi vorba de o adevărată discriminare. În opinia lor, nu este corect ca unii să ajungă în România, iar alţii în Germania. Consilierul pe politici europene al preşedintelui Klaus Iohannis, Leonard Orban, a precizat marţi că în România vor ajunge puţin peste 1.700 de refugiaţi, însă ei vor sosi treptat în cele şase centre de primire disponibile şi vor fi verificaţi.

Presa britanică a publicat informaţia potrivit căreia România va trebui să primească pe teritoriul său în jur de 7.000 de imigranţi din Orientul Mijlociu. Întrebat dacă a fost stabilită o cotă de refugiaţi pe care România îi poate primi, premierul Victor Ponta a spus că acest lucru se va discuta în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Imigranţii nu numai că nu vor să vină în România, dar vor să plece cât mai repede din Ungaria. Întrucât a fost sistată circulaţia tuturor trenurilor spre Occident, migranţii au pornit ieri din Gara Keleti spre centrul Budapestei, spunând că vor merge pe jos până în Germania dacă va fi nevoie.

Szasz Lorand





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts