Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Someş” al judeţului Satu Mare au adus ieri un ultim omagiu colegului – sublocotenent post-mortem Marius Daniel Fripis din cadrul Detaşamentului de Pompieri Constanţa al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, plecat mult prea devreme în lumea celor drepţi, în timpul unei misiuni de stingere a unui incendiu izbucnit într-o locuinţă din municipiul Constanţa.
Alături de familia îndoliată, de colegii îndureraţi şi persoanele care l-au cunoscut pe eroul pompier, salvatorii sătmăreni au organizat ieri, la ora 13.00, un moment de reculegere, timp în care, sirenele autospecialelor de intervenţie nu au încetat să sune în memoria şi cinstea celui care le-a fost camarad şi frate de armă, dar care a părăsit, această lume, fulgerător. Menţionăm faptul că luni, din ordinul viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea, eroul pompier a fost avansat, post-mortem, la gradul de sublocotenent, şi tot la propunerea acestuia, preşedintele României a semnat decretul de acordare a Ordinului Bărbăţie şi Credinţă în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari.
Florin Dura