A doua etapă nu a fost cu noroc pentru handbaliştii de la CSM Satu Mare. Elevii lui Nicolae Istrate şi-au dorit să dubleze victoria cu U Cluj din prima etapă, dar au fost învinşi ieri, în deplasarea de la Sibiu, scor 24-28. Având experienţa de partea lor, sibienii au condus pe toată durata partidei, 10-4 în minutul 7, iar la pauză au intrat la cabine cu un avantaj liniştitor, 14-9.
Nici în partea secundă, handbaliştii de la CSM nu au putut să revină, ba mai mult, în minutul 45 gazdele s-au distanţat la opt goluri, 20-12. Gruparea sătmăreană a revenit dar nu a mai putut remonta diferenţa, tabela arătând la final 28-24. După succesul din prima etapă cu U Cluj, o echipă teoretic peste Sibiu, a venit această înfrângere.
Au marcat la Sibiu pentru CSM: Morar 7, Ungar şi Lupşe câte 4, Mureşan 3, Alisie şi Rogoz două, Pop şi Petruş 1 gol. Au mai jucat portarii Cioroiu şi Pogynă, respectiv Vaştag şi Mateş.
În etapa viitoare, duminică de la ora 11.00, CSM întâlneşte în sala Ecaterina Both Centrul Naţional de Excelenţă Sighişoara.