Numărul firmelor înregistrate în judeţ este în creştere



firme

Numărul agenţilor economici activi a crescut substanţial în ultimul an în judeţ. La sfârşitul lunii iulie a acestui an, numărul acestora era cu aproape 7% mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Chiar dacă numărul firmelor aflate în stare de suspendare sau dizolvate a crescut, a scăzut, în schimb, numărul celor radiate sau aflate în insolvenţă.

Peste 1.500 de firme nou înfiinţate
Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, în primele şapte luni ale acestui an, în judeţul Satu Mare au fost înfiinţate 1.043 de firme noi, cu 8,65% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Jumătate dintre acestea, adică 513, sunt SRL-urile, urmate în clasament de 386 de PFA-uri, 135 de Intreprinderi Individuale şi şase Intreprinderi  Familiale.
Tot în aceeaşi perioadă au fost înfiinţate 531 de SRL-Debutant, din care, la data de 31 iulie, mai erau funcţionale 512, în timp ce 19 au fost deja radiate. Astfel, în total, în acest an au fost înfiinţate 1.555 de firme noi.

Firmele intrate în insolvenţă s-au înjumătăţit
Tot în primele şapte luni ale acestui an a fost suspendată activitatea a 254 de firme, cu 4,53% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când a fost suspendată activitatea a 243 de firme. Tot până la data de 31 iulie, în judeţ au fost dizolvate 221 de firme, cu 82,64% mai multe decât la aceeaşi dată a anului 2014, când erau înregistrate 121 de firme dizolvate.
O uşoară scădere a fost înregistrată, în schimb, la numărul firmelor radiate. Astfel, dacă în primele şapte luni ale anului curent au fost radiate 833 de firme, în aceeaşi perioadă a anului 2014 numărul firmelor care au avut aceeaşi soartă a fost de 852, adică cu 2,23% mai multe.
Demn de remarcat este şi faptul că numărul firmelor aflate în insolvenţă s-a înjumătăţit, de la 220, în primele şapte luni ale anului 2014, la 101 în aceeaşi perioadă a acestui an, adică cu 54% mai puţine.

Aproape 17.500 de firme active
În urma acestor fluctuaţii în ceea ce priveşte statistica, se poate constata că în judeţul Satu Mare, la data 31 iulie erau active 17.460 de firme, din care 9.784 de persoane juridice şi 7.676 de persoane fizice autorizate. La aceeaşi dată a anului trecut, erau înregistrate 16.348 de firme active, din care 9.425 de persoane juridice şi 6.923 de persoane fizice autorizate.
Se poate astfel constata că numărul firmelor active a crescut cu 1.112, adică cu 6,8%.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts