Prins cu băuturile alcoolice în pantaloni



furt

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Satu Mare au fost sesizaţi telefonic, cu privire la un furt dintr-un magazin situat pe strada Milcov din Satu Mare. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului l-au identificat pe Andrei G. din Satu Mare, care a sustras din magazin două sticle de băuturi alcoolice, reuşind să treacă de casa de marcat, fără a prezenta sticlele în vederea achitării. Tot atunci a fost prins şi Pal V., tot din Satu Mare, care intenţiona să sustragă şi el două sticle de băuturi alcoolice, pe care le avea ascunse în pantaloni, dar care nu trecuse de casa de marcat. Prejudiciul total de 284,96 lei a fost recuperat în totalitate, iar cei doi autori sunt cercetaţi penal pentru comiterea infracţiunilor de furt şi tentativă la furt.
Robert Marcus





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts