PS Iustin Sigheteanul a deschis noul an şcolar la Liceul Ortodox



orto1

Elevii Liceului Teologic Ortodox “Nicolae Steinhardt” au primit ieri binecuvântarea PS Iustin Sigheteanul, episcop vicar al Maramureşului şi Sătmarului, prezent la festivitatea de deschidere a noului an școlar. Evenimentul a început cu Sfânta Liturgie Arhierească la care au participat inclusiv copiii de la grădiniță, părinții și autoritățile județene.

Al nouălea an de existenţă
Peste 500 de elevi înscriși la Liceul Teologic Ortodox “Nicolae Steinhardt” au început de ieri cursurile. Liceul din Satu Mare este unic în ţară prin faptul că în cadrul acestuia învaţă elevi din toate ciclurile de învăţământ, iar de anul acesta a fost înființat și un profil pedagogic. ”Liceul nostru teologic ortodox din municipiul Satu Mare intră în cel de-al nouălea an de existență. De-a lungul anilor a câștigat respect și prestigiu și în același timp reprezentativitate. Este o mândrie pentru noi că autoritățile sprijină această școală. În fiecare an venim să facem deschiderea anului şcolar și ne bucurăm de un parteneriat privilegiat între autorități și biserică. Le dorim elevilor multă înțelepciune și ne rugăm pentru ei în fiecare zi, astfel încât Dumnezeu să îi binecuvânteze și să îi ajute la examene”, a spus PS. Iustin Sigheteanul, arhiereul vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

După sfânta liturghie oficiată în altarul de vară al liceului, directorul unității școlare, Gabriel Groza, și autoritățile județene au transmis pe rând un mesaj elevilor. “Preasfinția Sa ne-a făcut o mare bucurie astăzi, iar noi, ca și răspuns, vrem să venim în fiecare zi cu ceva nou, să arătăm că muncim, că școala se dezvoltă, că avem performanțe. Totodată, vreau să le mulțumesc și autorităților locale care au fost prezente la festivitatea de deschidere pentru că se implică în procesul educaţional, fiecare pe un resort important. Mă bucur să văd prezeți și părinții care au un rol fundamental în educația copiilor. Mai mult, anul acesta avem și o clasă de profil pedagogic, iar dacă lucrurile continuă tot așa frumos vom fi nevoiți să ne mutăm într-un alt spațiu pentru că acesta a devenit neîncăpător. Și anul acesta, cu eforturi și sprijinul domnului inspector școlar general, Călin Durla, am reușit să găsim o soluție, astfel încât procesul educaţional să nu fie afectat și toți elevii să aibă condiții optime de învățare”, a precizat Gabriel Groza.

Participare numeroasă a oficialităților
Autoritățile județene au ținut să îi felicite pe elevi și pe profesori pentru performanțele de până acum, subliniind totodată importanța continuării investițiilor pentru a crea condiții optime de desfășurare a procesului educațional.

Prefectul județului Satu Mare a luat primul cuvântul. ” Mă simt onorat să fiu prezent azi aici. Vreau să vă transmit mult succes mai departe, să fiți mândri că sunteți elevi ai acestui liceu care se dezvoltă de la an la an, fiind în același timp singurul de acest fel din județ. Este vizibil faptul că atât elevii se străduiesc să mențină un standard ridicat, cât și cadrele didactice care îi îndrum pe copii în lungul lor drum al cunoașterii. Vreau să vă îndem să continuați parteneriatul școală-familie-comunitate, deosebit de important în realizarea obiectivelor pe care vi le propuneți și să vă asigur de toată dragostea și de tot sprijinul meu”, a specificat Eugeniu Avram.

Au mai luat cuvântul viceprimarul municipiului Satu Mare, Radu Roca, precum și inspectorul școlar general, Călin Durla.

Mesajul Patriarhului Daniel, transmis tinerilor
Tot ieri în cadrul festivităţii de deschidere a anului școlar, părintele și în același timp directorul liceului a transmis mesajul Patriarhului Daniel în care s-a pus accent pe pericolele care îi pândesc pe elevi, mesajul fiind ulterior accentuat și explicat de PS Iustin Sigheteanul. În scrisoarea semnată de Patriarhul Daniel se arată că “Biserica, prin rolul ei educaţional şi călăuzitor de veacuri, doreşte să vină în întâmpinarea nevoilor societăţii, constituindu-se într-un reper spiritual şi un sprijin moral atât în vremuri bune, cât şi în situaţii de criză. Amalgamul de stimuli, de evenimente, de false valori promovate adesea ca modă a zilei pot dezorienta familiile, dar şi şcoala. De aceea, rolul Bisericii este acela de a promova valorile permanente şi reperele autentice verificate în timp îndelungat. Anul 2015, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”, este un prilej pentru a pune din nou accent pe valenţele creştine ale pedagogiei”, se specifică în mesajul Patriarhului Daniel.

Pentru a întări cele transmise de Patriarhul Daniel, Preasfințitul Iustin Sigheteanul a făcut referire și la muzica pe care o ascultă tinerii, dar și la faptul că respectul faţă de părinţii care l-au crescut şi faţă de educatori, învăţători şi profesori trebuie cultivat, nu ca o obligaţie, ci ca pe o lumină a sufletului frumos, ca o recunoştinţă faţă de cei care îşi dedică întreaga viaţă creşterii, educării şi formării copiilor şi tinerilor, după care i-a binecuvântat pe cei prezenți și în semn de amintire a făcut o poză cu elevii și corpul profesoral al liceului.

Alexandra Ardelean





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts