Sătmăreanul Sebastian Moiş candidează la vicepreşedinţia LESD



La doar două săptămâni de la înființarea Biroului Permanent Național al Ligii Elevilor Social Democrați, aceștia se vor reuni azi, în cadrul primului Consiliu Național al LESD România, ce va avea loc la Palatul Parlamentului.

Peste 40 de delegați ai organizațiilor teritoriale vor fi prezenți la întâlnirea de luni seară de la Palatul Parlamentului, avându-l în prim-plan pe Mihai Sturzu, președinte TSD România, cel care a reprezentat un factor decisiv în demersul elevilor social-democrați de a înființa o structură centrală. De apreciat este efortul celor de la Arad și Satu Mare, care vor trimite opt, respectiv şase delegați, de la distanțe de peste 550 km.

Pe ordinea de zi a ședinței se află, printre altele, elaborarea unui calendar comun de activități sociale a tuturor organizațiilor, precum și dezbateri despre noi proiecte de lege care să vină în ajutorul elevilor.

Președintele Ligii Elevilor Social Democrați din Satu Mare, Sebastian Moiş, va candida pentru o funcţie de vicepreședinte la nivel național. Delegaţia sătmăreană a elevilor va fi condusă de președintele TSD Satu Mare, Raul Băbţan, şi de președintele LESD Satu Mare, Sebastian Moiş.
Szasz Lorand





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts