Sătmărenii s-au recules sufleteşte în biserici de Sfântă Mărie Mică



biserica

Bisericile au fost pline ieri de credincioşi cu ocazia sărbătorii „Naşterea Maicii Domnului” sau Sfântă Mărie Mică, cum mai este cunoscută în popor. O parte dintre bisericile din judeţ au ca şi hram acest praznic.

Astfel, biserica din cartierul Soarelui şi-a sărbătorit ieri Hramul „Naşterea Maicii Domnului”. La Sfânta Liturghie oficiată de preoţii Nastai Coriolan, Tătăran Vasile şi Sabo Petru, au participat un număr mare de credincioşi. În predica preoţilor s-a arătat că toate bisericile şi mănăstirile închinate Maicii Domnului se bucură de un respect deosebit din partea credincioşilor, care le cercetează cu credinţă puternică şi evlavie profundă. Fecioarei Maria i se acordă o cinstire mai presus decât tuturor Sfinţilor şi cetelor îngereşti, pentru că Ea a fost aleasă şi s-a învrednicit de către Dumnezeu să devină cea mai preţuită maică pământească. “Cerul şi pământul se bucură în această zi de Sfântă Mărie Mică, deoarece s-a născut Maica Domnului şi a creştinilor, Maica pământenilor şi Împărăteasa cerului, care este apărătoare, ajutătoare, ocrotitoare, rugătoare şi mijlocitoare între noi şi Fiul Ei”, s-a mai arătat în această predică.

Prefectul Eugeniu Avram a ales să-şi petreacă această frumoasă sărbătoare la Biserica Ortodoxă din Vetiş care, de asemenea, are hramul “Naşterii Maicii Domnului”. Şi aici biserica s-a dovedit a fi neîncăpătoare, iar credincioşii, alături de preoţi şi ceilalţi slujitori ai bisericii, au slăvit împreună numele Sfintei Fecioare Maria.

Nașterea Maicii Domnului, cunoscută în popor și ca Sfânta Maria Mică, este prima sărbătoare mare a anului bisericesc (anul bisericesc începe la 1 septembrie) și se sărbătorește pe data de 8 septembrie atât de către biserica ortodoxă cât și de cea catolică. În credinţa populară, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vară şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi.
Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts