Se zvoneşte prin ziare…



  • Veste bună pentru viitorii şoferi! Cei care vor pica „traseul” nu vor mai fi obligaţi să susţină încă odată proba teoretică. Reprezentanţii şcolilor de şoferi spun că noua lege simplifică procedurile de examinare, dar nu-i stimulează pe candidaţi să se pregătească mai bine.
  • Veniturile bugetare au însumat, în primele şapte luni din acest an, 132,8 miliarde de lei (17,9% din PIB), iar cheltuielile – 125,4 miliarde de lei (17,9% din PIB), rezultând astfel un excedent bugetar de 7,4 miliarde de lei (peste 1% din PIB). Dar în această perioadă Guvernul a redus investiţiile cu peste 15%, alocând proiectelor puţin peste 5 miliarde de lei.
  • Seceta din acest an are efecte dezastruoase asupra agriculturii, mulţi fermieri fiind în pragul disperării, dar şi a falimentului, după ce au declarat compromise cu până la sută la sută culturile pe zeci de mii de hectare agricole.

 

  • Dezbaterea pe Legea educaţiei, reluată recent de către ministrul Educaţiei şi reprezentanţii sistemului preuniversitar, a scos în evidenţă că o problemă importantă este cea privitoare la dascăli. Din cauza salariilor foarte mici, cei mai calificaţi absolvenţi de facultate nu intră în sistem, iar vechile generaţii se retrag din sistem. România se confruntă astfel cu o adevărată criză de personal didactic calificat.
  • Site-ul rusesc de ştiri Delovaia Jizni (Viaţa afacerilor) a publicat din greşeală un material care dezvăluie cuantumul compensaţiilor pentru personalul militar care a luat parte la acţiuni în Ucraina în 2014-2015. Familiile celor decedaţi au primit câte 3 milioane de ruble (37.500 de euro), iar ale celor răniţi câte 1,5 milioane de ruble (18.700 de euro). Luptătorii sub contract primesc 1.800 de ruble pe zi (circa 23 de euro), în perioada prezenţei lor în zona de conflict. Şi, totuşi, Moscova continuă să nege orice implicare militară a sa în Ucraina.

Voicu D.Rusu





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts